Jäger, un câine rasa bulldog, știe că apa este un teritoriu nesigur și nu își lasă fratele să se joace în piscină.
Bulldog-ul francez "Rocco" se exteriorizeaza ascultand binecunoscuta piesa "Someone like you" cantata de Adele. El sta si se priveste in oglinda cu o expresie foarte trista, scheunand din cand in cand. Filmuletul a fost postat pe youtube.
După ce a încercat skateboard-ul, bulldogul din imaginile următoare încearcă şi un snowboard, orice numai senzaţii tari să fie. Se pare că îi place mult viteza şi sporturile extreme. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
Câinele din filmuleţ, deşi este clar că joacă într-o piesă regizată, trebuie ca măcar să te facă să-ţi doreşti să vezi cum e cu placa. Mai întâi în faţa televizorului, mai târziu pe pârtie.
powered by Surfing Waves
România
Varșovia - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Lucrările la tronsoanele de drum expres, parte a Via Carpathia, de pe teritoriul României, ar putea începe în această toamnă, a declarat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan.
România
Doi băieți, în vârstă de 4 și 6 ani, și-au pierdut viața marți, după ce au căzut într-o groapă cu apă format într-un fost canal, aflat pe raza orașului Huedin, județul Cluj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deoarece informațiile apărute în spațiul public privind stadiul lucrărilor de reabilitare și electrificare a liniei de cale ferată Cluj- Napoca- Oradea- Episcopia Bihor pun sub semnul întrebării respectarea termenului impus prin PNRR, deputata PNL Arina Moș l-a interpelat, de la tribuna Camerei Deputaților, pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu pe această temă.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor anunță că Drumul Apusenilor (DJ 108J), pe sectorul Stâna de Vale – Coada Lacului, rămâne închis circulației până la data de 15 iunie 2025.
1
BIHON Sport local
Campionatul European de Taekwon-do ITF s-a desfășurat în perioada 23 – 27 aprilie la Sarajevo (Bosnia&Herțegovina).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Concertul, care va avea loc miercuri, 30 aprilie, va fi dirijat de maestrul Adrian Morar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul zilei de marți, 29 aprilie.
Bihon CSM Oradea
Bazinul Acoperit Crișul a găzduit cel de-al doilea turneu final al Campionatului Național de polo U18 ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bihor i-au reținut marți pe cei doi maramureșeni, de 26, respectiv 37 de ani, care au fost prinși cu o zi înainte, cu focuri de armă în localitatea Borșa, din județul Maramureș.
1