Paguba se ridică la 240 de milioane de euro, iar autorităţile încearcă acum să recupereze banii. Descoperirea a fost făcută de Curtea de Conturi în urma unei investigaţii.
Noi măsuri anticriză în administraţia locală: reduceri de personal, fonduri europene şi chiverniseală în educaţie.
Salariul minim pentru bugetari va fi de 705 lei de la1 ianuarie 2010. Legea salarizării unitare nu va diminua venitul minim brut al personalului plătit din fonduri publice, astfel că bugetarii al căror salariu de bază nu depăşeşte 705 lei/lună vor beneficia de o majorare, începând cu 1 ianuarie 2010, venitul lor lunar brut urmând a se ridica la această sumă, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Muncii.
Cele mai mari majorări sunt prevăzute pentru anii 2012 şi 2013, respectiv 10,7% şi 10,5%.
TILEAGD - Reuniţi în şedinţă după o „vacanţă” de patru luni, consilierii din Tileagd se joacă de-a bugetul. Joaca lor are consecinţe directe asupra salariilor bugetarilor şi blochează proiectele comunei.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ninsoarea abundentă și vântul puternic care au cuprins județul Bihor, au lăsat mii de oameni fără curent electric.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.
BIHON Sport local
Nu se poate juca fotbal în competițiile arondate AJF Bihor. Zăpada abundentă căzută vineri, urmată de temperaturi de îngheț, au generat terenuri acoperite, pe care jocul de fotbal ar fi avut de suferit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fost procuror militar şef, generalul şi-a lansat la Oradea cartea „Ruperea blestemului | Revoluția Română din decembrie 1989”.