Opoziția liberală cere mai mulți bani pentru primari și blochează bugetul, acuzând prea mulți bani scurși către ONG-uri. Între timp, salariații protestează tot pentru bani.
„Este prima dată în România când un Consiliu Județean nu are buget.
Consiliul Județean se reunește marți pentru a vota bugetul județului din a doua încercare.
Conform deciziei MTS, clubul orădean va primi circa 60% din suma alocată în anul 2017.
Ulterior eșecului de a vota bugetul, din cauza absenței consilierilor județeni PNL, conducerea Consiliului Județean s-a simțit obligată să transmită un comunicat de presă prin care contrazice tot ce susține PNL.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Capriciile vremii au făcut ca partida de la Sântandrei să înceapă cu aproape o oră mai târziu, până când gazdele au reușit să îndepărteze mare parte din stratul de zăpadă care a acoperit suprafața de joc a Stadionului Crișul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La ședința Consiliului Județean Bihor, desfășurată în 21 noiembrie, au fost adoptate mai multe hotărâri privind bugetele unor instituții din subordine dar și pentru aprobarea unor proiecte ce vizează accesare de fonduri nerambursabile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei tineri, care au provocat un scandal într-o benzinărie din localitatea bihoreană Leș, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la câte 10 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ninsoarea abundentă și vântul puternic care au cuprins județul Bihor, au lăsat mii de oameni fără curent electric.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.