Ediţia 2017 a Cupei României va fi găzduită de Bazinul Steaua din Capitală, în perioada 19-21 ianuarie, cu participarea celor opt echipe din Superliga Naţională.
În aproximativ o lună, Alex ar putea fi supus unei intervenţii chirurgicale de 4-5 ore.
Pe rețelele de socializare circulă intens imagini cu un jandarm care lovește cu pumnul un bătrân. S-a întâmplat sâmbătă, la protestele din Capitală, din Piața Universității. Jandarmeria susține că angajatul MAI și-ar fi pierdut cumpătul sub presiunea mulțimii.
Mii de oameni din toată ţara s-au mobilizat au mers la București, la un protest de amploare faţă de modificarea legilor justiţiei şi a Codurilor penale.
Marian Godină spune că a știut cine este pedofilul care a agresat doi copii în București.
powered by Surfing Waves
Anunțul nefericit a fost făcut pe rețelele de socializare de către reprezentanții Primăriei Beiuș.
În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie, s-a produs un incendiu la o gospodărie situată în localitatea Remeți, comuna Bulz.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat, duminică, pe români să meargă la vot pentru alegerea noului şef al statului.
Procesul electoral din județul Bihor a decurs fără incidente majore până la ora 11:30, însă au fost semnalate șapte posibile nereguli, toate fiind în curs de verificare de către autorități.
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a votat duminică, 24 noiembrie, la alegerile prezidențiale.
Senatoarea PNL, Arina Moș, a votat la secția 143 din Oradea, în jurul orei 11.
Ca urmare al solicitării transmise de către președintele secției de votare nr. 554 din Băile Felix, Biroul Electoral Județean a decis suplimentarea numărului de buletine de vot la respectiva secție.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume".
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Geoană a îndemnat alegătorii, duminică, să voteze "cei mai competenţi oameni" care se regăsesc pe buletine.
Preşedinta USR, Elena Lasconi, declară că a votat pentru o Românie din care oamenii să nu mai plece în căutarea unui trai mai bun.
Primarul comunei Căbești a fost la vot în cursul dimineții zilei de duminică, 24 noiembrie.