Poliţiştii de frontieră bihoreni au descoperit în timpul unui control amănunţit al unui TIR un grup de 10 transfugi din Asia ascunşi în încărcătura de cherestea.
Complexul geotermal de la Borş va cuprinde un centru welness, bazin de înnot, unităţi de masaj terapeutic.
Femeile întâlnite luni de poliţişti la frontieră sau în trafic au primit de la aceştia flori şi mărţişoare
Un vitezoman surprins de radar pe DN1 circulând cu maşina cu o viteză 121 km/h a rămas fără permis.
Trei moldoveni au vrut aseară să treacă graniţa română sub identităţi false. În jurul orei 22:30, indvizii au ajuns la Borş, ca pasageri într-un autocar. Au prezentat la controlul obişnuit trei cărţi de identitate în care scria că au domiciliile în Bucureşti, Alba şi Bistriţa – Năsăud.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printre obiectivele noului mandat a primarului Török László se numără susținerea educației și sprijinirea copiilor din mediile defavorizate dar și celor vulnerabili.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Marți după masă, deputatul Silviu Dehelean, fostul subprefect Daniel Palaghianu și membrii din cadrul organizației județene Bihor a Uniunii Salvați România și-au dat întâlnire lângă statuia generalului Traian Moșoiu din Oradea, pentru a marca rezultatele foarte bune la votul de duminică pentru Elena Lasconi dar și un apel pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie.
România
Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri, 27 noiembrie, un pas pentru România, după ce ambasadorii UE au convenit asupra aderării complete la spațiul Schengen, inclusiv pentru frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sebastian Lupu şi Sandu Lungu joacă în filmul Transilvanian Ninja, comedia regizată de Alin Panc şi Theo Thorn, care va rula în cinematografe începând din 6 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni sunt chemați, în ședința din 28 noiembrie, să-și exprime opinia prin vot asupra unei liste cu 68 de proiecte de hotărâri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un proiect de investiții, cu finanțare europeană, pentru modernizarea Bibliotecii Municipale „loan Munteanu” a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, care a instrumentat dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat miercuri, 27 noiembrie, contractul pentru amenajarea a cinci peșteri din județul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria municipiului a fost împodobită cu fundițe roșii și alte decorațiuni, devenind un punct de atracție pentru vizitatorii Târgului de Crăciun.