Clubul Interact Oradea organizează și la acest început de an școlar colecta de haine și rechizite pentru copii aparținând unor familii nevoiașe.
Proiectul îşi propune creşterea capacităţii vârstnicilor de a participa activ la influenţarea deciziilor şi politicilor publice.
Picturi, vitralii, obiecte decorative pictate sau sculptate manual, haine handmade, păpuși, jucării și bijuterii handmade lucrate cu migală, toate își așteaptă admiratori și cumpărători printre orădenii iubitori de frumos.
Clubul IMPACT al Liceului de Arte Oradea, în parteneriat cu Asociatia Art Fusion Bucureşti, Fundaţia Noi Orizonturi şi Asociaţia Filantropia Oradea organizează „Biblioteca vie” în cadrul campaniei naţionale antidiscriminare: ,,Fii parte la Diversitate!”.
5MS Oradea este cel mai provocator și mai antrenant eveniment de discursuri orădean.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La întâlnirea cu cei trei redactori, toţi copiii au primit câte un număr din revistă şi cărţi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parada s-a desfășurat în cursul zilei de joi, 1 mai, între orele 15:00 - 16:00.
FC Bihor
FC Bihor Oradea deschide etapa a VI-a din Grupa A a play-out-ul din Liga 2. Vineri, la Drobeta Turnu Severin, echipa antrenată de Erik Lincar se va duela cu FCU Craiova.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii din Salonta au fost solicitați să intervină în satul Bicaci în seara zilei de miercuri, 30 aprilie, în jurul orei 22:25.
România
Un proiect de Ordonanță de Urgență publicat recent pentru consultare publică prevede acordarea unui ajutor de stat de 1,4 miliarde de lei în 2025, destinat investițiilor în fermele de porcine.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 21 de ani a fost condamnat de Judecătoria Marghita la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare, fiind acuzat de viol asupra unui minor, după ce concubina sa, acum de 16 ani, a născut un copil.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de joi, 1 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 30 aprilie, în ședința ordinară, Consiliul Județean Bihor a aprobat încheierea unor parteneriate cu 13 orașe și comune din județ, pentru depunerea unui proiect destinat împăduririi a 273,5 hectare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 1 - 4 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La Ștei se derulează proiectul de realizare a unui centru multifuncțional, în locația fostei baze sportive Minerul, finanțat prin intermediul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027.