80 de turişti aflaţi în telescaunul de pe pârtia Clăbucet din Predeal au rămas blocaţi, luni, mai bine de o oră, din cauza unei defecţiuni a instalaţiei, transmite corespondentul NewsIn.
Şase turişti blocaţi în weekend cu maşinile în zăpadă, la Stâna de Vale au fost salvaţi de jandarmi.
Singura secţie de votare din Timiş unde mai sunt probleme rămâne cea din localitatea Gad, în comuna Ghilad. Din păcate, drumul de acces dinspre Ghilad spre Gad este blocat şi, astfel, reprezentanţii partidelor politice şi membrii staff-ului secţiei de vot nu pot ajunge la destinaţie.
UPDATE: Cei 3 speologi au fost gasiti la ora 3:30 in noaptea de joi spre vineri, nevatamati.
De la faţa locului, colegii noştri, Cristian Horgoş şi Mihai Bontea au relatat la ora 16:00 că salvatorii bihoreni şi clujeni au încercat joi de două ori să pătrundă în peştera unde sunt blocaţi de miercuri cei trei speologi din Cluj. La prima încercare, salvatorii au reuşit să înainteze circa 50 de metri în interiorul peşterii, iar la a doua încercare au pătruns 100 de metri.
powered by Surfing Waves
O analiză realizată de G4Media.ro adâncește în detaliile mecanismului prin care postările lui Călin Georgescu, candidatul naționalist în alegerile prezidențiale din 2024, au fost viralizate pe rețelele sociale.
Dacă procedura de investire a primarilor și consilierilor locali aleși în 9 mai a fost încheiată în toate unitățile administrativ- teritoriale din județ, în schimb alegerea viceprimarilor continuă.
În Bihor se află în construcție mai multe baze sportive prin Compania Națională de Investiții, dar primul teren de tip I inaugurat este în comuna Biharia.
În cursul zilei de marți, 26 noiembrie, George Tuță, primarul Sectorului 1 a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare fostul șef SRI în timp ce semnează o cerere de adeziune la partid.
DSVSA Bihor informează asupra faptului că, în luna noiembrie 2024, în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naționale acreditate, în județ au fost declarate patru noi focare de pestă porcină africană la porcii domestici.
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară din această lună asocierea cu Primăria Lăzăreni pentru realizarea rețelei de gaze naturale în comună.
Mai mulți orădeni s-au plâns că zona pasajului Decebal nu este sigură pentru pietoni.
5
Un tânăr de 19 ani a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins în flagrant delict, de către polițiști, având asupra sa o adevărată colecție de droguri.
Prin aceste investiții se urmărește combaterea poluării cu nitrati a apelor, asigurarea managementului gunoiului de grajd generat la nivelul fermelor mici și mijlocii și a gospodăriilor individuale.