Din trei milioane de euro încasate în 2017, un milion a rămas la ADP SA ca profit.
Jandarmii bihoreni şi-au contabilizat munca de anul trecut, cu scopul de a creşte gradul de încredere a cetăţenilor în instituţia lor şi în capacitatea sa de răspuns la solicitările acestora asigurarea ordinii şi siguranţei publice, participarea, dar şi pentru a verifica munca în echipă, în sistem integrat cu poliţia şi pentru menţinerea, asigurarea pazei și protecţia instituţională la obiectivele din competenţă și a transporturilor speciale, de bunuri şi valori şi corespondenţă clasificată.
Conducerea CJ trage linie sub 2017: s-au contractat finanţări de peste 100 milioane de euro.
Stă în tradiţia Salontei ca în fiecare an, cu prilejul Sărbătorii Sfântului Martin, agricultorii să-şi facă bilanţul activităţii de peste an.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
CSM Oradea a câștigat cu scorul de 38-24 (22-8) partida de pe teren propriu cu CS Universitatea Craiova, contând pentru etapa a doua din Seria A a Diviziei A de handbal masculin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevii din învățământul particular pot beneficia de patru tipuri de burse în anul școlar 2024-2025, potrivit unor precizări ale Ministerului Educației.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut duminică, 22 septembrie, pe DN1, în localitatea Tileagd.
BIHON Sport local
Ambele echipe bihorene au pierdut meciurile susținute sâmbătă în campionat.
Mapamond
Echinocțiul de toamnă are loc duminică, 22 septembrie. În emisfera nordică, unde se află și România, durata zilei scade.
Mapamond
Un asteroid numit 2024 PT5 va fi capturat temporar de câmpul gravitațional al Pământului, urmând să orbiteze planeta timp de aproximativ două luni, potrivit gândul.ro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 22 septembrie, a avut loc maratonul Oradea City Running Day.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul va avea loc în sala de conferințe a instituţiei muzeale. Intrarea este liberă în limita a 150 de locuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut duminică, 22 septembrie, înspre Serani.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul a adus în parcul Muzeului Ţării Crişurilor bucătăria bihoreană, producători locali, meșteri populari și artiști din județul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 10 septembrie - 8 octombrie au loc înscrierile în noua ediție a Programului „Hai la Olimpiadă” pentru anul școlar 2024-2025. Participarea la cursuri este gratuită.