Un teren cu un aspect dezolant până nu demult va fi redat civilizaţiei, prin realizarea unor locuri de parcare pentru riverani, pe Morii.
Ambii rămân sub control judiciar dar Kiss poate reveni la CJ Bihor iar Rus la administrarea grupului Selina.
DNA a pus sechestru pe bunurile inculpaţilor Kiss Alexandru şi Beniamin Rus şi i-a trimis în judecată.
DNA îl acuză pe Kiss că ar fi folosit aceiași schemă de sifonare a banilor pe relațiile Selina, Keviep și CET Oradea.
Puşi sub control judiciar, Kiss Alexandru şi Beniamin Rus nu vor mai avea voie să activeze în cadrul Consiliului Judeţean, respectiv la grupul de firme Selina, poziţii din care ar fi comis presupusele infracţiuni acuzate de către DNA.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de marți, 22 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Poșta Română a demarat procedura de achiziție simplificată privind începerea lucrărilor de reabilitare a clădirii Poștei Mari, monument istoric de referință din municipiul Oradea, se precizează într-un comunicat de presă.
BIHON Sport local
Un prieten adevărat al sportului bihorean, pe care l-a slujit toată viața, s-a stins din viață miercuri dimineața.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Au fost noi percheziții, miercuri dimineața, în Bihor, unde polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor au făcut 6 percheziții în cadrul operațiunii naționale „Jupiter”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Restricțiile nu vizează mijloacele de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, animale vii, produse alimentare perisabile ori care au nevoie de un anumit regim de temperatură.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Femeia a plecat de acasă în cursul zilei de marți, 22 octombrie.
România
Fenomenul a putut fi observat în cursul serii de marți, 22 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de miercuri, 23 octombrie va fi turnat stratul de uzură pe ultima sută de metri a șoselei, rămasă neterminată.
1
BIHON Sport local
Oradea Arena intră în 6 decembrie în circuitul Dinamite Fighting Show, gala fiind programată de la ora 20:00.
4
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea întâlnește miercuri din nou pe FC Argeș Pitești, de data asta în cupele europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Competiția se va desfășura sâmbătă și duminică pe pista de 2.000 de metri din pădure.