Liderul PSD Bihor afirmă că Guvernul a trimis Oradiei 4, nu 40 de milioane de lei pentru gazul CET-ului, doar din cauza erorii materiale a... Primăriei!
Sprijinul public nerambursabil acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%.
Un portofel în care se află o sumă consistentă de bani a fost găsit, vineri dimineaţă, în apropierea unei benzinării de către un jandarm. Fără să stea pe gânduri, acesta l-a predat Poliției.
Restituirea donaţiilor făcute pentru cumpărarea Cuminţeniei Pământului se amână cu un an. Termenul iniţial până la care trebuiau să se restitue banii donatorilor era 31 decembrie 2017.
Un tânăr de 18 de ani, din municipiul Beiuș, a predat duminică poliţiştilor un portofel care conţinea o sumă mare de bani și pe care l-a găsit într-o parcare din Oradea.
powered by Surfing Waves
Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri, 27 noiembrie, un pas pentru România, după ce ambasadorii UE au convenit asupra aderării complete la spațiul Schengen, inclusiv pentru frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025.
Sebastian Lupu şi Sandu Lungu joacă în filmul Transilvanian Ninja, comedia regizată de Alin Panc şi Theo Thorn, care va rula în cinematografe începând din 6 decembrie.
Consilierii locali orădeni sunt chemați, în ședința din 28 noiembrie, să-și exprime opinia prin vot asupra unei liste cu 68 de proiecte de hotărâri.
Un proiect de investiții, cu finanțare europeană, pentru modernizarea Bibliotecii Municipale „loan Munteanu” a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bihor.
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, care a instrumentat dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia.
1
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat miercuri, 27 noiembrie, contractul pentru amenajarea a cinci peșteri din județul Bihor.
Primăria municipiului a fost împodobită cu fundițe roșii și alte decorațiuni, devenind un punct de atracție pentru vizitatorii Târgului de Crăciun.
Restricțiile de circulație în această zonă sunt necesare pentru modernizarea căii ferate.
Un bihorean care și-a împușcat accidental, în coapsă, nepotul de 18 ani, pe un teren de lângă satul Tilecuș, a fost condamnat la 10 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, de către Judecătoria Aleșd.