Surpriză în licitaţia pentru desemnarea constructorului lotului 2 din autostrada Timişoara - Lugoj. Chiar dacă asocierea spaniolilor de la Constructora San Jose şi Sevicon Obras e Infraestructuras a depus cea mai mică ofertă, aceasta a fost descalificată. Măsura a fost deja contestată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dar nu de spanioli ci de altă societate.
Amânată la finalul anului trecut, în luna noiembrie, anunţarea firmei câştigătoare a licitaţiei pentru construirea celui de-al doilea lot din autostrada Timişoara - Lugoj ar putea avea loc în următoarele zile. Compania de drumuri a desemnat deja firma câştigătoare, rezultatele licitaţiei au fost transmise la sediile celor zece consorţii participante, iar acum se aşteaptă eventualele contestaţii. Conform unor surse, câştigătoare ar fi o cunoscută firmă spaniolă.
Prima zi de iarnă adevărată a afectat deja circulaţia auto. În ceea ce priveşte drumurile naţionale şi autostrada A1, în porţiunea din zona judeţului Timiş nu sunt probleme de circulaţie, dar, normal, se circulă cu prudenţă, în condiţii de iarnă.
După ce s-a cinstit de Ziua Naţională, un bărbat de 63 de ani a ajuns cu maşina în mijlocul sensului giratoriu de la intrarea pe autostradă din apropierea localităţii Remetea Mare în judeţul Timiş. A fost nevoie de intervenţia pompierilor de la descarcerare pentru a-l scoate pe şofer din autoturism.
Nici nu bine a fost deschis circulaţiei primul lot din autostrada Timişoara – Lugoj că deja se închide! Din fericire problema durează doar două zile, câte o oră pe zi.
powered by Surfing Waves
România
O analiză realizată de G4Media.ro adâncește în detaliile mecanismului prin care postările lui Călin Georgescu, candidatul naționalist în alegerile prezidențiale din 2024, au fost viralizate pe rețelele sociale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă procedura de investire a primarilor și consilierilor locali aleși în 9 mai a fost încheiată în toate unitățile administrativ- teritoriale din județ, în schimb alegerea viceprimarilor continuă.
BIHON Sport local
În Bihor se află în construcție mai multe baze sportive prin Compania Națională de Investiții, dar primul teren de tip I inaugurat este în comuna Biharia.
România
În cursul zilei de marți, 26 noiembrie, George Tuță, primarul Sectorului 1 a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare fostul șef SRI în timp ce semnează o cerere de adeziune la partid.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
DSVSA Bihor informează asupra faptului că, în luna noiembrie 2024, în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naționale acreditate, în județ au fost declarate patru noi focare de pestă porcină africană la porcii domestici.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară din această lună asocierea cu Primăria Lăzăreni pentru realizarea rețelei de gaze naturale în comună.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni s-au plâns că zona pasajului Decebal nu este sigură pentru pietoni.
5
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 19 ani a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins în flagrant delict, de către polițiști, având asupra sa o adevărată colecție de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prin aceste investiții se urmărește combaterea poluării cu nitrati a apelor, asigurarea managementului gunoiului de grajd generat la nivelul fermelor mici și mijlocii și a gospodăriilor individuale.