O porţiune de 200 de metri din Autostrada Sibiu-Orăştie, inaugurată în noiembrie 2014, va fi refăcută din cauza unor probleme la fundaţie cauzate de infiltraţii.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru persoane, dintre care două femei și doi bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 40 de ani, au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Satu Mare, într-un dosar de trafic intern și internațional de droguri de mare risc în care au fost acuzați că au introdus în țară, prin fostul Punct de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai, 2,5 kilograme de drog „cristal”, dar și cocaină.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 1 iunie, Aeroportul Internațional Oradea a inaugurat zborul direct Oradea – München, operat de compania aeriană Lufthansa.
Mapamond
Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei, este un istoric eurosceptic în vârstă de 42 de ani, susținut de partidul populist Lege și Justiție (PiS), care și-a declarat în campanie admirația pentru Donald Trump și mișcarea MAGA.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 50 de ani, cunoscut ca hoț de buzunare, și-a trecut în stufosul „palmares” încă un dosar penal, pentru o faptă comisă chiar în boxa inculpaților de la Judecătoria Marghita.
România
O nouă lege, intrată în vigoare din 26 mai 2025, aduce modificări relevante la legislația privind regimul drumurilor, oferind autorităților instrumente mai eficiente pentru intervenții rapide și gestionarea mai clară a responsabilităților.
România
Guvernul României a decis să încheie schema de plafonare a facturilor la energie, măsură aplicată în ultimii ani pentru a proteja populația de explozia prețurilor pe fondul crizelor energetice.
Bihon CSM Oradea
După victoria din seria epuizantă cu CSO Voluntari, CSM CSU Oradea dă piept în finală cu adversara sa tradițională din Liga Națională, U BT Cluj-Napoca.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fura numere de înmatriculare, le punea pe mașina lui, alimenta cu carburant de la diferite benzinării și pleca fără să plătească.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a desfășurat în cursul zilei de duminică, 1 iunie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un grup format din cinci sportivi ai secției de lupte de la CSȘ LPS Bihorul - CS Gladiatorul Oradea (antrenor Nelu Sandu Pop) a luat parte la turneul internațional de la Soroca (Republica Moldova), desfășurat cu prilejul Zilei Sportului și Mișcării Olimpice.