Prin vocea lui Cseke Attila, UDMR își asumă angajamentul de a ajuta familiile care cresc cel puțin trei copii, și familiile monoparentale, cu cel puțin doi copii.
Potrivit fostului ministru Attila Cseke, legislaţia privind mediciniştii străini ţine de Directivele UE.
Firmele şi instituţiile pot fi păgubite de banii cheltuiţi în perioada martie - iulie pe proiecte europene.
BUCURESTI - Senatul a adoptat, cu amendamente, o
iniţiativă legislativă privind unele
măsuri pentru organizarea administraţiei publice.
Se dă startul, practic, la numirea pe criterii
politice a directorilor de instituţii descentralizate
din ţară. Propunerea legislativă prevedea,
în forma iniţială, ca şi
prefecţii să fie numiţi politic, pentru un
mandat de patru ani, însă această propunere
a fost eliminată de cele două comisii de
specialitate.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii militari orădeni au desfășurat miercuri, 23 octombrie, o misiune de salvare a unui câine aflat de câteva zile într-un canal colector de apă pluvială, în Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La nici un an de la începerea lucrărilor, miercuri, 23 octombrie, la pasajul intermodal de pe Calea Borșului, constructorul a realizat testele statice în diferite poziții de încărcare necesare pentru asigurarea siguranței circulației.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare al străzii Gheorghe Doja au început în prima săptămână a lunii iulie.
România
După perchezițiile de miercuri dimineață, fiica afaceristului Ioan Crișan, Laura Crișan, a fost ridicată de polițiști și procurori, urmând a fi dusă la București pentru audieri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei percheziții au fost făcute, miercuri, în Beiuș, de către polițiștii bihoreni de investigare a criminalității economice, care au descins la sediul și punctul de lucru ale unei firme de producție de mobilă și la domiciliul administratorului firmei, un bărbat de 59 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Muncitorii au început lucrările la cel de-al treilea tronson al străzii la începutul acestei săptămâni.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O carmangerie din cartierul Ioșia a fost amendată și închisă temporar de Protecția Consumatorilor.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Domeniului Public Oradea anunță că, începând de vineri, 25 octombrie și până duminică, 3 noiembrie, inclusiv, Cimitirul Municipal Rulikowski va fi deschis între orele 8-20.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spectacolul are la bază prima carte de teatru a medicului oncolog Simona Mihuţiu, intitulată „Speranța nu urcă niciodată cu liftul”.