Confederația Caritas România, în colaborare cu Asociația Caritas Eparhial Oradea și Caritas Catolica, organizează o caravană de informare ce are ca scop sensibilizarea cu privire la programele de ajutor umanitar și informarea publicului despre inițiativa „Voluntarii UE pentru ajutor umanitar”.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Tânăr depistat de polițiștii bihoreni după ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie uriașă
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din Dobrești, aflat la volan sub influența alcoolului.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ceremonie militară la Oradea, de Ziua Independenței Naționale și Ziua Europei. Află programul complet
Sâmbătă, 10 mai, începând cu ora 12:00, orădenii sunt invitați să participe la ceremonia militară organizată cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în Cel De-al Doilea Război Mondial și Zilei Uniunii Europene.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

OTL: Program prelungit pentru tramvaie și autobuze în acest weekend
În perioada 9–11 mai, programul mijloacelor de transport public va fi prelungit.

BIHON CAO

Anunț Compania de apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Aunț Compania de Apă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

O fostă președintă a Judecătoriei Oradea iese la pensie
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii ia în discuție, joi, cererea de pensionare a judecătoarei Crenguța Julieta Crăciun, fostă președintă și vicepreședintă a Judecătoriei Oradea. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Studenții Facultății de Litere din Oradea, premiați la un prestigios concurs național de traduceri
Studenții Facultății de Litere a Universității din Oradea au obținut numeroase premii la Concursul Național de Traduceri organizat de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, o competiție de prestigiu care reunește participanți din toate universitățile de stat din România.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Oradea a început emiterea cărților de identitate electronice. Cum funcționează sistemul
Înscrierile au început joi, 8 mai, la ora 08:00, iar primele două zile de programări s-au ocupat în doar câteva minute.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Orădenii din zona străzii Eroul Marius Cosma rămân fără apă caldă aproape o săptămână
Luni, 12 mai, de la ora 08:00, furnizarea apei calde de consum va fi întreruptă pentru locuitorii din zona străzilor Eroul Marius Cosma.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incendiu în Ștei: O femeie a încercat să verifice dacă butelia are scurgeri folosind o lumânare aprinsă
Un incendiu izbucnit miercuri seară, 7 mai, într-un apartament dintr-un bloc de locuințe din Ștei, a fost lichidat de pompierii Stației Ștei, care au prevenit producerea unei deflagrații majore.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Februarie 2025 în Bihor: natalitate în scădere, spor natural negativ și niciun divorț înregistrat
Datele publicate de Direcția Județeană de Statistică Bihor privind mișcarea naturală a populației în luna februarie 2025 conturează o realitate demografică îngrijorătoare pentru județ.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Piața muncii în județul Bihor: salarii în creștere și o ușoară scădere a șomajului
La sfârșitul lunii februarie 2025, județul Bihor a înregistrat evoluții pozitive pe piața muncii, reflectate atât printr-o creștere a numărului de salariați, cât și printr-o reducere a numărului de șomeri înregistrați.

România

APIA lansează două noi ghiduri pentru investiții în sectorul viti-vinicol
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță publicarea a două ghiduri informative esențiale pentru fermierii și investitorii din sectorul viti-vinicol, în cadrul Planului strategic PAC 2023–2027.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.