Poliţia mai caută, în prezent, 274 de arme pierdute la Revoluţie, printre care puşti mitralieră, carabine şi pistoale, în timp ce Ministerul Apărării susţine, într-un răspuns remis NewsIn, că din evidenţele actuale nu reiese să fi dat arme de foc populaţiei civile, în decembrie 1989.
Poliţiştii orădeni au reuşit să găsească armele furate în ianuarie din locuinţa unui notar orădean.
În afara acţiunii de viză demarată la nivel naţional în perioada mai – iulie de către Poliţia Română, poliţiştii bihoreni au efectuat la începutul lunii august alte două controale, separat, la persoanele juridice autorizate care transportă şi comercializează arme şi muniţii.
Un bihorean a fost depistat că deţine ilegal două arme letale şi zeci de cartuşe şi capse.
Începând cu 1 mai, poliţia bihoreană a demarat acţiunea de vizare a autorizaţiilor de folosire a armelor la persoanele juridice.
powered by Surfing Waves
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
Ninsoarea abundentă și vântul puternic care au cuprins județul Bihor, au lăsat mii de oameni fără curent electric.
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.
Nu se poate juca fotbal în competițiile arondate AJF Bihor. Zăpada abundentă căzută vineri, urmată de temperaturi de îngheț, au generat terenuri acoperite, pe care jocul de fotbal ar fi avut de suferit.
Fost procuror militar şef, generalul şi-a lansat la Oradea cartea „Ruperea blestemului | Revoluția Română din decembrie 1989”.