Arad - Un bărbat de 32 de ani a fost prins în
flagrant chiar când încerca să fure un
autoturism.
Managerul - antrenor a părăsit, din nou, Aradul
şi e puţin probabil să se mai
întoarcă.
Arad - Poliţiştii de la Ordine Publică
împreună cu Direcţia Silvică Arad au
prins un bărbat care a tăiat ilegal 67 de arbori.
La stadion, în tramvai, pe stradă, la birt, lumea îl huleşte. Foste glorii ale fotbalului arădean, suporteri de-o viaţă ai „Bătrânei Doamne”, chibiţi de ocazie, toţi îl arată „cu degetul”, considerându-l unul dintre principalii responsabili pentru situaţia disperată în care se găseşte UTA. Îl vor plecat din Arad.
Liga Judeţeană a Pensionarilor a anunţat că, în ciuda crizei financiare, va face tot posibilul să organizeze (şi în acest an) Balul Mărţişorului.
powered by Surfing Waves
România
Ilie Bolojan, președintele Senatului României și președintele Partidului Național Liberal, a fost huiduit, vineri, la Focșani, cu ocazia evenimentelor prilejuite de Unirea Principatelor Române de la 1859.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe o vreme friguroasă și scurte reprize de ploaie, aproximativ 200 de orădeni au asistat la manifesatările organizate cu prilejul zilei de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prin acțiunile întreprinse, polițiștii locali orădeni au curățat domeniul public de vehiculele abandonate.
România
În ultima perioadă, în spațiul public au apărut informații legate de posibilitatea înregistrării prostituției ca activitate economică, în urma modificării Clasificării Activităților din Economia Națională (CAEN).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii militari orădeni au intervenit vineri dimineața, 24 ianuarie, la Școala Gimnazială Nr. 11 din Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Local ceață ce determină vizibilitate redusă, sub 200 m.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Casa Meșteșugărească s-a mutat în clădirea UDMR din strada Liszt Ferenc nr. 36/A.
România
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost plasat, joi, de procurorii anticorupție, sub control judiciar pe cauțiune în valoare de 600.000 de lei în dosarul în care este acuzat de corupție, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ziua Unirii Principatelor Române este sărbătorită, în fiecare an, la 24 ianuarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cheltuielile pentru realizarea drumului vor fi suportate de către Primăria Oradea.
5
FC Bihor
Al treilea rând de echipament pe care FC Bihor îl va folosi în 2025 a fost prezentat joi într-o conferință de presă care a avut loc la Muzeul Țării Crișurilor.