Anul 2012 a adus noi scăderi ale preţurilor practicate în domeniul imobiliar. Specialiştii din piaţă ne anunţă că datele statistice arată că la Timişoara un metru pătrat de locuinţă se vinde în medie cu 785 de euro.
Piaţa imobiliară din Timişoara este singura dintre cele din marile oraşe din România în care, în luna octombrie, au fost înregistrate noi scăderi de preţuri faţă de perioada precedentă. Spre deosebire de capitala Banatului, în restul marilor oraşe au fost înregistrate creşteri de preţ la apartamente.
Preţurile de pe piaţa imobiliară timişoreană continuă să scadă. Volumul tot mai scăzut al tranzacţiilor, ofertele numeroase de pe piaţă şi interesul scăzut al clienţilor are ca efect un preţ pe metru pătrat de locuinţă din ce în ce mai scăzut.
Analiza preţurilor din luna august de pe piaţa imobiliară timişoreană arată o creştere nesemnificativă, raportat la iulie, la apartamentele cu o cameră şi la cele cu două camere, plus o mică scădere la cele cu trei. În ceea ce priveşte ultimul an, se poate oberva că preţurile sunt încă mai mici faţă de cele din urmă cu 12 luni.
De la apartamentele cu două camere vândute prin programul Prima Casă, timişorenii au acum la dispoziţie oferte mult mai diverse în acest program de finanţare. Bugetele maxime în care se încadrează dosarele semnate sunt de 60.000 de euro.
powered by Surfing Waves
România
Peste 20.500 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, a anunţat, vineri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
România
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la reapariţia unor noi mesaje false transmise în numele său.
România
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat cu cât vor crește pensiile în următoarele luni și cum se face calculul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În spiritul generozității și al bucuriei sărbătorilor, Școala Gimnazială Nr. 1 Ceica, în colaborare cu Fundația Hospice Emanuel Oradea, vă invită să participați la un eveniment special, "Magia Crăciunului la Poarta Sufletelor Noastre", care va avea loc pe data de 12 decembrie 2024, între orele 10:00 și 19:00, în incinta școlii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 22 noiembrie, mai multe localități din județ au rămas fără energie electrică din cauza ninsorilor și a condițiilor meteo.
BIHON Sport local
Dacă în alte zone din județ a nins, la Sânmartin a plouat abundent, iar terenul Stadionului Comunal a resimțit din plin precipitațiile căzute în ultimele zile.
România
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reprezentativa de baschet masculin a României a câștigat cu scorul de 75-62 (26-20, 17-18, 12-12, 20-12) meciul din deplasare cu Norvegia, contând pentru etapa a doua din Grupa B a FIBA Basketball World Cup PreQualifiers 2027.
BIHON Sport local
Federația Română de Polo va organiza, sub egida FINA, ediția 2025 a Cupei Mondiale. Evenimentul va avea loc la Complexul Nautic din Otopeni, în perioada 7-12 ianuarie 2025.
BIHON Sport local
Prima zăpadă mai consistentă căzută vineri în Bihor a afectat și fotbalul.