Ţăranii care uită să-şi ia aviz de însoţire ori certificat de producător rămân fără recoltă sau chiar fără tractor.
Guvernul a luat măsuri suplimentare în vederea combaterii evaziunii, prin creșterea numărului de specialiști cu atribuții în ceea ce privește analiza, investigarea și instrumentarea cazurilor de fraudă, potrivit unui comunicat de presă.
Bacșișul va fi trecut pe bon fiscal separat, fără TVA și impozitat ca profit al companiei sau trecut ca și venit al angajaților, potrivit proiectului de modificare a OUG 28/1999.
În Bihor, inspectorii antifraudă au aplicat 20 de amenzi pentru transport neconform de cereale.
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) desfășoară, de la 1 iulie, la nivel național, acțiuni de control care vizează activităţile conexe campaniei de recoltare a cerealelor.
powered by Surfing Waves
Duminică, 4 mai, vremea în județul Bihor se anunță schimbătoare, cu cer variabil și posibilitatea de ploi izolate în a doua parte a zilei.
Românii sunt așteptați la secțiile de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale în cursul zilei de duminică, 4 mai.
Anul 2024 a fost surprins în imagini de către fotoreporteri profesioniști și amatori din Euroregiunea „Bihor – Hajdú-Bihar”.
Cele două echipe din Bihor care evoluează în play-off-ul și play-out-ul din Seria 10 au pierdut în meciurile disputate sâmbătă nu mai pot evita ultimul loc.
Peste 295.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă, la ora 18:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Incidentul s-a produs sâmbătă, 3 mai, în Salonta.
CSM Oradea dispută duminică, de la ora 18:00, partida din deplasare cu ocupanta locului secund în clasamentul din play off-ul Diviziei A de handbal masculin, CSM Sighișoara. Meciul contează pentru etapa a 12-a din play off.
Echipa orădeană a obținut o victorie și mai clară în cel de-al doilea meci cu SCM Universitatea Craiova, contând pentru sferturile de finală ale turneului play off, scor 101-87.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger, scrie Agerpres.
Trei persoane din județul Cluj sunt cercetate penal, după ce au fost surprinse în flagrant de polițiștii bihoreni în timp ce tăiau arbori fără drept, într-o pădure de lângă Munteni.