Preşedintele Cartel Alfa susţine că nu va depune la Agenţia Naţională de Integritate declaraţia de avere şi de interese şi acuză Parlamentul că a transformat ANI într-o structură de poliţie politică, avertizând că va sesiza organismele internaţionale pentru "încălcarea gravă" a libertaţii sindicale.
Marţi, bihoreanca M.M., din Ciumeghiu a sesizat Poliţia Oradea că în urmă cu şase luni, în 20 octombrie 2009, în jurul orei 08:00, fiul ei, Mândruţ Daniel - Marius (18 ani), a plecat de acasă şi nu a revenit.
Două accidente datorate distanţei necorespunzătoare şi unul din cauza unui taximetrist au avut loc în Oradea.
Poliţiştii orădeni au continuat luni acţiunile pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit şi a altor fapte antisociale, a infracţionalităţii stradale şi pentru menţinerea climatului de siguranţă publică în rândul comunităţii. În cadrul acţiunii au fost legitimate 303 persoane, verificaţi 33 de paznici şi aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.070 lei.
Tenismanul orădean a intrat în „careul de aşi” la categoria 16 ani băieţi.
powered by Surfing Waves
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 15 - 17 noiembrie.
Echipa BITS_Radka, formată din doi elevi ai Colegiului Național „Onisifor Ghibu” din Oradea, Răzvan Mociar și Andrei Bar, a avut o performanță impresionantă la cea de-a 15-a ediție a competiției internaționale de robotică Robochallenge, desfășurată la București între 1 și 3 noiembrie.
Incidentul s-a petrecut pe parcursul zilei de joi, 14 noiembrie.
După alegerea lui Horea Abrudan în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, pentru funcția de inspector general școlar, propunerea ar urma să vină din partea celui care a ocupat respectiva funcție.
În acest weekend, mai exact duminică, 17 noiembrie de la ora 20:00, la Oradea Arena, va avea loc concertul lui tenorul Andrea Bocelli.
Patru percheziții au fost făcute de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bihor, în cazul unui bărbat de 34 de ani, din Oradea, anchetat pentru că ar fi intrat peste un localnic din Sârbi, l-ar fi lovit și a tras cu pistol deținut ilegal.
Fostul premier se va afla în vizită în Oradea în cursul zilei de sâmbătă, 16 noiembrie.
Un scandal izbucnit la un eveniment desfășurat sâmbătă, 9 noiembrie, la o sală de evenimente din Oradea s-a lăsat cu o anchetă penală pentru încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
2