Noul proiect al Legii Educaţiei prevede dispariţia examenului de titularizare la nivel naţional, urmând ca profesorii să fie angajaţi de fiecare şcoală în parte, măsură care îi nemulţumeşte pe sindicalişti.
CFR Marfă disponibilizează luni, 8 martie, aproximativ 4.800 de angajaţi, urmând ca în aprilie să fie restructurate alte 1.000 de posturi de la CFR Călători, iar în luna mai - alte 2.500 de la CFR Infrastructură.
Circa 3.200 de angajaţi au părăsit anul trecut GDF SUEZ Energy România şi E.ON România, fostele companii Distrigaz Sud şi respectiv Distrigaz Nord, prin programul de plecări voluntare, au declarat reprezentanţii celor doi mari distribuitori de gaze din România.
Curtea de Conturi a descoperit că 235.000 de angajaţi au primit ilegal în 2008 sporuri şi indemnizaţii, iar în urma controlului finalizat la sfârşitul lui 2009 numărul salariaţilor ce încasaseră ilegal drepturi băneşti ajusese la 400.000,a spus miercuri secretarul de stat din MFP Gheorghe Gherghina.
Încă 600 de angajaţi ai Romtelecom din toată ţara vor fi disponibilizaţi de la Romtelecom până la data de 1 mai, potrivit unui comunicat al companiei.