O tânără cu epilepsie a ajuns marţi în comă de gradul 2/3 după ce a consumat medicamente specifice afecţiunii ei amestecate cu sedative dar şi cu alcool.
Liderul sindical nu mai mănâncă, în semn de protest faţă de diminuarea drastică a salariilor din instituţie.
Un timișorean a murit, joi dimineața, în timp ce mergea cu tramvaiul pe linia patru către serviciu, cel mai probabil. Nenorocirea s-a petrecut în zona A.E.M. din Timișoara. Echipajul de salvare care a sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru bărbat.
O femeie a ajuns la spital, miercuri dimineața, în urma unui accident rutier care a avut loc la intersecția străzilor Cloșca cu Ioan Plavoșin din Timișoara. Din fericire femeia nu a fost rănită grav, însă mașina în care se afla pasagerul a fost grav avariată.
Dacă de Crăciun, bihorenii au făcut exces de alcool, de Rev au fost cumpătaţi.
powered by Surfing Waves
România
Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri, 27 noiembrie, un pas pentru România, după ce ambasadorii UE au convenit asupra aderării complete la spațiul Schengen, inclusiv pentru frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sebastian Lupu şi Sandu Lungu joacă în filmul Transilvanian Ninja, comedia regizată de Alin Panc şi Theo Thorn, care va rula în cinematografe începând din 6 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni sunt chemați, în ședința din 28 noiembrie, să-și exprime opinia prin vot asupra unei liste cu 68 de proiecte de hotărâri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un proiect de investiții, cu finanțare europeană, pentru modernizarea Bibliotecii Municipale „loan Munteanu” a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, care a instrumentat dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat miercuri, 27 noiembrie, contractul pentru amenajarea a cinci peșteri din județul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria municipiului a fost împodobită cu fundițe roșii și alte decorațiuni, devenind un punct de atracție pentru vizitatorii Târgului de Crăciun.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Restricțiile de circulație în această zonă sunt necesare pentru modernizarea căii ferate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bihorean care și-a împușcat accidental, în coapsă, nepotul de 18 ani, pe un teren de lângă satul Tilecuș, a fost condamnat la 10 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, de către Judecătoria Aleșd.