powered by Surfing Waves
Mapamond
Vaticanul a confirmat, printr-un comunicat oficial, că Papa Francisc a murit în dimineața zilei de luni, 21 aprilie 2025, la ora 7:35 (ora locală, 8:35 ora României), în apartamentul său din Cetatea Vaticanului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un atac al unui urs a fost semnalat duminică, în ziua de Paște, în satul Tinăud. Un localnic a descoperit că o vițea i-a fost ucisă, iar urmele lăsate par să indice prezența unui urs în zonă.
BIHON Sport local
Pentru boxerii bihoreni de la Oșvat Boxing Club Sărbătorile Paștelui din 2025 au fost mai altfel.
România
Un motociclist a intrat în stop cardio-respirator după ce ar fi fost lovit de un fulger, luni, în timp ce se afla pe un drum județean de pe Valea Sebeșului, în județul Alba.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 36 de ani, din Oradea, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii bihoreni, după ce a fost depistat conducând un autoturism sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.
România
Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția prin care Altex România SRL urmează să preia controlul asupra Bricostore România SA, marcând astfel o etapă importantă în consolidarea pieței de retail din România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii bihoreni au depistat în acest weekend doi bărbați care conduceau autoturisme, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Solistul invitat al Filarmonicii de Stat Oradea este violonistul Francesco Ionașcu.
România
Doi adolescenți au căzut cu trotineta electrică, luni seară, pe un drum județean din comuna argeșeană Călinești, în urma accidentului survenind decesul unei fete de 15 ani.
Mapamond
Președintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile Papei Francisc, a informat, marți, Administrația Prezidențială.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Invitatele evenimentului sunt actriţa Carina Bunea şi violonista Ioana Dascălu.