România va acorda Republicii Moldova un ajutor nerambursabil de 100 de milioane de euro, eşalonat pe patru ani, banii urmând să fie investiţi în infrastructura de transport şi în educaţie în scopul contracarării efectelor crizei, a decis miercuri Guvernul.
Asociaţia „Protejaţi copiii!”, care aparţine de Spitalul Dr. Gavril Curteanu are nevoie de voi. Fundaţia, formată din cadre medicale voluntare, neplătite, a reuşit de câţiva ani buni să ajute copiii cei mai bolnavi dintre cei internaţi cumpărându-le diferite produse vitale.
De miercuri dimineaţă până joi dimineaţă, 244 de bihoreni au cerut ajutor medicala echipajelor de la Ambulanţa Bihor.
Un bărbat căzut pe stradă de beat ce era şi pentru care s-a cerut ajutor medical, a agresat verbal echipajul de salvatori.
Numărul bihorenilor care au suferit cu inima sau au făcut atacuri cerebrale în weekend a fost mai mare decât de obicei, la sfârşit de săptămână.
powered by Surfing Waves
Aproape trei sferturi dintre români (72%) sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, iar majoritatea va aloca un buget mai mic per achiziţie, comparativ cu anul 2023, indică rezultatele 2024 Holiday Shopping Report, cel mai recent studiu Offerista derulat la nivel european.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat joi că, potrivit informaţiilor confirmate de către autorităţile spaniole, alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi, din cauza inundaţiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni.
Comisia Europeană a amendat Meta, firma mamă a Facebook, cu 797,72 milioane de euro pentru încălcarea legislaţiei privind concurenţa în beneficiul Facebook Marketplace, transmit Reuters şi DPA.
La mai bine de 4 ani de la înregistrarea la instanță a dosarului, Tribunalul Bihor a dispus încetarea procesului penal față de un bărbat cercetat de DNA Oradea pentru implicare în obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Meciul dintre naţionala de fotbal a României şi Kosovo a fost abandonat la scorul de 0-0, vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa C2 din Liga Naţiunilor, după ce echipa oaspete s-a retras de pe teren în min. 90+5.
1
Greva de la Arhivele Naționale din Bihor se suspendă, în urma negocierilor sindicale purtate cu conducerea MAI.
După eșecul suferit miercuri în FIBA Europe Cup în fața lui FC Argeș, într-un meci fără miză, „leii roșii” s-au reabilitat în partida cu BC CSU Sibiu, pe care au învins-o cu scorul de 93-64.
Poloiștii orădeni nu au parte de răgaz după victoria spectaculoasă obținută miercuri în Water Polo Champions League, în fața campioanei Germaniei, Waspo 98 Hannover, scor 10-9.
După vizita efectuată cu o zi înainte în județul Cluj, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a ajuns vineri în județul Bihor, unde a vizitat șantierul viitorului spital de boli infecțioase și pneumologie, care se construiește pe strada Vlădeasa, lucrările de extindere a UPU de pe Gheorghe Doja și, la final, a avut o întâlnire cu medicii de la Staționarul I al Spitalului Județean.
1
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna au reuşit, cu sprijinul autorităţilor din Ungaria, să destructureze un grup infracţional organizat specializat în trafic de persoane şi exploatare prin muncă forţată, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
Echipa națională de fotbal a României primește vineri, 15 noiembrie, vizita reprezentativei Kosovo, în penultima partidă din Liga Națiunilor.