Fermierii bihoreni pot depune în această perioadă cereri de finanţare a proiectelor.
Au mai rămas două zile în care fermierii pot să-şi vizeze la APIA carnetele de rentier pentru a intra în posesia rentei viagere cuvenite pentru anul 2017. Anul trecut au fost vizate 1.486 de carnete de rentier agricol.
Contribuabilii care obţin doar venituri din activităţi agricole impuse la norme de venit nu au obligaţii contabile.
powered by Surfing Waves
După 0-1, 0-0, în sezonul regular, și 0-0 în primul duel din play-out, Lotus Băile Felix a reușit să-și treacă în palmares prima victorie în fața echipei CSC Peciu Nou, care a fost pe primul loc cea mai mare parte a campionatului în Seria 9.
Incidentul a avut loc vineri, 2 mai, în jurul orei 20:00.
Ordinul legat de monitorizarea audio-video în cadrul unităților de învățământ a fost publicat în Monitorul Oficial miercuri, 30 aprilie.
1
Banca Națională a României face un pas strategic spre transparență, cercetare aplicată și educație economică prin lansarea Economic@BNR, o platformă ce își propune să aducă în prim-plan marile teme ale economiei românești și europene.
Am primit la redacție o scrisoare trimisă de mama unei „adolescente rebele” de 15 ani, îngrijorată de faptul că alcoolul și drogurile au ajuns la ordinea zilei printre copii.
1
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, a depus vineri plângere penală împotriva liderei USR, Elena Lasconi, la DIICOT, pentru alterare de conținut informatic.
România se pregătește să intre într-o nouă eră a mobilității sustenabile, printr-un amplu program național de realizare a pistelor cicloturistice, finanțat din fonduri europene.
2
Hotărât lucru, în acest sezon FC Bihor este o echipă de deplasare. Neînvinsă în ultimele 5 jocuri oficiale susținute în deplasare, ultimul eșec pe teren străin datând din 30 noiembrie 2024 cu Metaloglobus București (0-1), FC Bihor a făcut la Drobeta Turnu Severin, contra lui FCU Craiova, cel mai bun joc din acest sezon, din punctul meu de vedere.
1
Anunțul privind reducerea semnificativă a termenelor de avizare pentru investiții publice și private a fost făcut vineri de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
1
Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, le-a transmis tinerilor un mesaj care conține 10 puncte la care să „reflecteze”, cu ocazia Zilei Națională a Tineretului, 2 mai.