Ce n-au reuşit reprezentanţii autorităţilor şi ai clubului FC Politehnica Timişoara au reuşit suporterii echipei. Ca un prim efect concret al întâlnirii organizate miercuri de Druckeria, Marian Iancu a transmis către reprezentanţi primăriei Timişoara şi ai Consiliului Judeţean Timiş o scrisoare prin care anunţă demararea negocierilor pentru cedarea clubului de fotbal.
Noul an va aduce (aproape sigur) creşterea valorii clubului FC Politehnica Timişoara la peste 10 milioane de euro! O sumă imensă, cel puţin pentru un club de liga a doua. Creşterea de început de an, de la 9,6 milioane de euro, la peste 10 milioane nu se datorează creşterii bruşte a valorii unuia dintre jucătorii din lot, ci transferului ca şi făcut al atacantului Rover Cârstea.
ABA Crişuri a organizat o serie de acţiuni de igienizare şi conştientizare privind calitatea apelor.
„Vă vrem alături de noi” este sloganul cu care conducerea FC Bihor organizează mai multe tipuri de acţiuni menite să readucă publicul alături de cea mai iubită echipă de fotbal din judeţ.Între acestea se numără şi organizarea de meciuri în liceele orădene.
Peste 590 de sancţiuni au aplicat poliţiştii rutieri şi de ordine publică în timpul acţiunilor de la sfârşit de săptămână
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Capriciile vremii au făcut ca partida de la Sântandrei să înceapă cu aproape o oră mai târziu, până când gazdele au reușit să îndepărteze mare parte din stratul de zăpadă care a acoperit suprafața de joc a Stadionului Crișul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La ședința Consiliului Județean Bihor, desfășurată în 21 noiembrie, au fost adoptate mai multe hotărâri privind bugetele unor instituții din subordine dar și pentru aprobarea unor proiecte ce vizează accesare de fonduri nerambursabile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei tineri, care au provocat un scandal într-o benzinărie din localitatea bihoreană Leș, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la câte 10 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ninsoarea abundentă și vântul puternic care au cuprins județul Bihor, au lăsat mii de oameni fără curent electric.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.