Vor aduna şi vor face cunoscute metodele folosite în scopul prevenirii şi micşorării abandonului în şcolile din zona de frontieră româno-maghiară care se ocupă cu tinerii defavorizaţi.
Scopul acestui proiect este stoparea abandonului şcolar prin reorganizarea didacticii şi a clasei.
Guvernul a aprobat, printr-un Memorandum, Raportul negocierii Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea implementării Proiectului privind învățământului secundar, potrivit unui comunicat al Guvernului.
powered by Surfing Waves
La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ministrul Cseke Attila și primarul comunei Vadu Crișului, Dorel Cosma, au semnat, în 7 aprilie, contractul de finanțare pentru obiectivul „Înființare rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în comuna Vadu Crișului, județul Bihor.”, potrivit datelor primite de la viceprimarul comunei Ioan Hasas.
Marți, 8 aprilie, în jurul orei 07:00, polițiștii bihoreni au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident pe D.N. 1, în localitatea Uileacu de Criș.
La sediul PNL Bihor a avut loc a conferință de presă susținută de primarul Oradiei și președinte interimar al PNL Bihor, Florin Birta, și președintele interimar al Consiliului Județean Bihor și candidat al PNL pentru conducerea CJ, Mircea Mălan.
Lucrările la Centura Biharia, care va scoate traficul greu din interiorul localității Biharia, au ajuns la un stadiu fizic de peste 70%.
Duminică seara a arbitrat pe Arena Națională meciul Rapid – Dinamo, scor 1-0, iar miercuri, 9 aprilie, a fost delegat în Liga 4 Bihor.
Pe rețelele sociale au fost făcute publice mai multe conversații compromițătoare pe care un profesor de educație fizică și sport, de la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Popești, le-ar fi purtat cu o minoră.
Fetița a fost internată la Spitalul Județean din cauza unor dificultăți severe de respirație.
La sfârșitul săptămânii trecute, grupa U14 a CS Crișul Oradea a participat la al doilea turneu al Campionatului Național.
Banca Transilvania se confruntă cu o lovitură de imagine majoră, după ce Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a descoperit o încălcare gravă a legislației privind protecția datelor personale.
Studenți și profesori de la universitățile din Alicante, Padova și Oradea s-au reunit în Sala de Consiliu a Universității din Oradea, luni, 7 aprilie, pentru a fi martori la deschiderea oficială a „părții practice” din proiectul „Teme și metode de cercetare în domeniile istoriei și filologiei”.
Primăria Oradea anunță că, până la termenul limită din 7 aprilie, au fost depuse o serie de oferte în cadrul licitației pentru execuția lucrărilor aferente proiectului de regenerare urbană a cartierului Nufărul I.