Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii şi al Tineretului şi Sporturilor, a fost achitat de Instanţa supremă într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru că ar fi primit aproape 800.000 de euro mită de la oameni de afaceri, în legătură cu numirea unor manageri de spital şi derularea unor contracte din bani publici.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Dosarul pagubei de peste 6 milioane de lei, de care e acuzat afaceristul Cosmin Bonica, întors la Parchetul Bihor
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor, care verifică modul în care a fost realizată ancheta în cazul evaziunii și delapidării cu un prejudiciu de peste 6 milioane de lei de care este acuzat afaceristul Cosmin Bonica, a decis să restituie dosarul Parchetului Bihor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Turist prin Bihor! Peștera Meziad, una dintre cele mai vechi peșteri din Carpați, are aproape 10 milioane de ani
Peștera Meziad este o peșteră mare, fiind una dintre primele peșteri amenajate și mult timp una dintre cele mai lungi peșteri din România (4.750 m lungime cu mai multe nivele) fiind situată în județul Bihor pe Valea Meziadului în regiunea sud estică a Munților Pădurea Craiului și zona de vest a Munților Apuseni.

România

Bărbat de 81 de ani, reținut de polițiști după ce a împins pe scări o femeie ce cobora cu bebeluşul în cărucior. Copilul, rănit la cap
Un bărbat de 81 de ani din Galaţi, preşedinte al unei asociaţii de proprietari, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a împins pe scările unui bloc o femeie în timp ce aceasta cobora cu bebeluşul său în vârstă de opt luni aflat într-un cărucior.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

România

Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, achitat de Instanţa supremă pentru o mită de 800.000 de euro. Ce spun judecătorii
Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii şi al Tineretului şi Sporturilor, a fost achitat de Instanţa supremă într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru că ar fi primit aproape 800.000 de euro mită de la oameni de afaceri, în legătură cu numirea unor manageri de spital şi derularea unor contracte din bani publici.

România

Scene șocante într-un liceu! Profesoară rănită după ce o bucată din tavan s-a prăbușit peste ea
Întâmplarea nefericită a avut loc în pauza de la ora 12, la un liceu din Arad.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

RAVELI continuă extinderea prin deschiderea celui de-al șaselea magazin și un NOU depozit

Bihon CSM Oradea

CSM Oradea a pierdut fără drept de apel meciul cu CSA Steaua București
După calificarea spectaculoasă, după 11 ani, în grupele LEN Champions League, iubitorii poloului orădean sperau într-o reabilitare a echipei roș-albastre pe plan intern, unde nu a mai câștigat titlul de campioană de nouă ani, fiind devansată de fiecare dată de CSA Steaua București.

BIHON Sport local

Crișul Sântandrei a remizat pe terenul ultimei clasate!
Crișul Sântandrei dă dovadă de inconstanță în actualul sezon de Liga 3, Seria 10.

BIHON Sport local

Lotus Băile Felix a obținut a patra victorie și a urcat pe primul loc în Seria 9
Echipa antrenată de Cosmin Bodea a recuperat tot din județul Timiș punctele pierdute runda trecută nemeritat pe teren propriu cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii.

FC Bihor

FC Bihor vs. FCU Craiova. „Sunt răniți și e momentul să profităm”
Dacă în urmă cu două săptămâni a deschis etapa jucând acasă cu Steaua, acum FC Bihor va juca luni, când sunt programate ultimele meciuri din etapa a 9-a, din Liga 2.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

„Bihorul rămâne pe mâini bune”. Sprijin de la București pentru proiectele Bihorului
Viziunea PNL Bihor cu privire la dezvoltarea județului în următorii ani și lista candidaților la alegerile parlamentare din 1 decembrie au fost subiectele principale ale conferinței de presă de vineri la care au participat Ilie Bolojan, președintele PNL Bihor, Florin Birta, președintele PNL Oradea, și Mircea Mălan, prim-vicepreședintele PNL Bihor. 4

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.