Timpul fumos din ziua de 1 Mai i-a făcut pe mulți orădeni să aleagă Ștrandul Ioșia.
Potrivit informaţiilor primite de la Administraţia Domeniului Public (ADP) SA Oradea, în perioada minivacanței prilejuite de sărbătorile pascale și ziua de 1 Mai, piețele orădene își vor modifica programul de funcționare.
Un copil, în vârstă de 5 ani, a fost la un pas de înec după a intrat nesupravegheat în bazinul cu valuri din Complexul Perla din Băile 1 Mai.
powered by Surfing Waves
Anunțul nefericit a fost făcut pe rețelele de socializare de către reprezentanții Primăriei Beiuș.
În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie, s-a produs un incendiu la o gospodărie situată în localitatea Remeți, comuna Bulz.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat, duminică, pe români să meargă la vot pentru alegerea noului şef al statului.
Procesul electoral din județul Bihor a decurs fără incidente majore până la ora 11:30, însă au fost semnalate șapte posibile nereguli, toate fiind în curs de verificare de către autorități.
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a votat duminică, 24 noiembrie, la alegerile prezidențiale.
Senatoarea PNL, Arina Moș, a votat la secția 143 din Oradea, în jurul orei 11.
Ca urmare al solicitării transmise de către președintele secției de votare nr. 554 din Băile Felix, Biroul Electoral Județean a decis suplimentarea numărului de buletine de vot la respectiva secție.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume".
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Geoană a îndemnat alegătorii, duminică, să voteze "cei mai competenţi oameni" care se regăsesc pe buletine.
Preşedinta USR, Elena Lasconi, declară că a votat pentru o Românie din care oamenii să nu mai plece în căutarea unui trai mai bun.
Primarul comunei Căbești a fost la vot în cursul dimineții zilei de duminică, 24 noiembrie.