Se loveşte de semnul de circulaţie
Un tânăr face jogging prin ploaie neobservând semnul care era în faţa sa. Se loveşte cu capul de acesta şi cade acrobatic în hohotele de râs ale celor prezenţi. Totul pare a fi regizat, dar "actorul" reuşeşte o căzătură demnă de invidiat. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Nu a fost să fie nici de această dată, pentru că e greu să te bați cu echipele unor orașe reședință de județ, cu bugete în jur de un milion de euro fiecare, care visează de ani buni la revenirea în Liga 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea semnalează un nou act de vandalism asupra spațiilor verzi din zona Silvaș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De Ziua Europei, pe 9 mai, mii de români din toată țara au participat la mitinguri pro-europene, transmițând un mesaj de susținere pentru valorile democratice și pentru apartenența României la Uniunea Europeană.
România
RetuRO SGR, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), a intensificat recent măsurile de monitorizare și control, în urma identificării unor tentative de fraudare a sistemului de către un număr restrâns de comercianți.
Bihon CSM Oradea
S-a stabilit adversara formației noastre în semifinalele turneului play off al Ligii Naționale de baschet masculin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!