Sunt câteva concluzii ce pot fi extrase din votul de duminica trecută. Prima: faptul că de ce îți este frică, nu scapi. Iohannis și Orban au ținut morțiș să avem alegeri acum, din cauza unui calcul politic meschin, ce nu le-a ieșit. Liberalii care conduc azi Guvernul au socotit că dacă amână alegerile, vor avea de pierdut, în sens electoral. Uite că nu le-au amânat, dar de pierdut tot au pierdut. Orice logică de bun simț arată că nu se cade să închizi școlile, dar să îi chemi pe oameni la vot, în aceleași școli. Ținerea copiilor în casă dăunează grav societății, sătulă nu neapărat de toți, cât mai degrabă de aceiași.

[eadvert]

A doua concluzie: atât Iohannis, cât și PNL pierd teren în fața preferințelor românilor. Sigur, se poate interpreta că erodarea la guvernare a fost „ajutată” de perioada grea, dar ar fi o explicație prea simplistă. Insistența pentru aceste alegeri organizate când sectoare economice întregi sunt restricționate de măsurile guvernanților și mulți români suferă, ba de boală, ba și mai mult de sărăcie, a avut un efect de bumerang. PNL a obținut acum doar 25,4% din voturile românilor care s-au prezentat la urne. Prin comparație, în alegerile locale din 27 septembrie, PNL reușise 32,3%, ca medie ponderată pentru primari, consilii și președinți de consilii. Prin comparație, PSD obținuse în alegerile locale doar 26%, iar acum a crescut la 29,1%.

Totul, în condițiile în care prezența la urne s-a prăbușit în doar două luni, de la 46%, în septembrie 2020, la doar 31,8% acum, în decembrie. Nu a fost doar un dezinteres, ci un boicot în toată regula. Îndemnul „stai acasă” din pandemie nu cadrează nicidecum cu acel „hai la vot”, îndemnul firesc pentru orice țară democratică. Voturile ce lipsesc liberalilor fie au rămas acasă, fie au migrat către USR PLUS sau chiar către AUR, acest partid auto-definit creștin-național-conservator, ce se ține pe partea dreaptă a eșichierului politic. Teoretic, la dreapta dreptei reprezentată de PNL și, parțial, de oamenii lui Cioloș și Barna. Chit că, doctrinar, Renew Europe, la care a aderat USR PLUS, se consideră de centru. Poate chiar centru-stânga, văzând ce teme centrale au, în plan continental.

Când urnele vorbesc, politicienii să tacă. Urnele au vorbit. După care, politicienii din Capitală au arătat că fie nu înțeleg, fie se fac că nu înțeleg. Mă voi referi aici la aceiași Iohannis și la Orban. De o inadecvare colosală, primul și-ar fi dorit un premier militar, care să execute ordine și să dea ordine, mai departe. De o indolență vecină cu inconștiența, după ce a fost sacrificat, al doilea pare acum satisfăcut că, precum o pisică, a reușit să-și impună omul, pe Cîțu.

Mesajul votului este clar. Și totuși, ni se propune aceeași Mărie, cu altă pălărie. Guvernul Orban trebuie să plece, iar Iohannis trebuie să facă ce știe mai bine: să tacă. Și să asculte cu atenție. O nouă guvernare de centru-dreapta nu poate fi rezumată la o simplă spoială, o reșapare a Guvernului Orban. Este împotriva firii ca ambele variante scoase în față de liberali să fie, practic, membrii aceluiași cabinet! În condițiile în care harta politică a țării arată clar că PNL a răzbit doar în Ardeal, Iohannis și Orban propun ba un miliar oltean, ba un finanțist bucureștean. Nu le voi comenta aici calitățile ce-i recomandă ca premieri, dar cu siguranță nu asta așteaptă țara de la Iohannis sau de la președintele PNL. Îndrăznesc să cred că nu asta așteaptă nici electoratul de dreapta, acel electorat care a votat cu oricine și orice, numai cu PSD nu. Paradoxul este că cei din USR PLUS văd mai bine oamenii competenți din PNL decât liberalii înșiși! Desigur, dacă, la rândul lui, KWI poate fi catalogat ca fiind liberal.

Pentru a guverna bine țara, cu rezultate palpabile, PNL are nevoie de sânge proaspăt, atât în mușchi, cât și la mansardă. Din păcate, Iohannis și Orban nu oferă dovada de responsabilitate și adecvarea la moment. Cu un Cîțu la cârmă se întrevede o guvernare chinuită. Puțin probabil una capabilă de reformă. Mai degrabă una erodată rapid de nemulțumirile oamenilor lui Cioloș și Barna, dar și de pretențiile, ca să nu le zic altfel, formulate de cei din UDMR.

Deși performanțele sale politice și administrative îl recomandă pentru funcția de premier, Ilie Bolojan nu ar avea trecere în Capitală tocmai din cauza președintelui Iohannis. Un Iohannis care nu acceptă ca cineva să-i miște-n front. Un șef de stat mai degrabă flămând de putere politică și după ce nu va mai locui la Cotroceni, decât de moștenirea pe care o lasă acestei țări, după zece ani la conducere. Vezi analogia cu Băsescu. Iohannis ne-a promis o Românie educată, dar ne livrează o scenetă de prost gust. S-a angajat să modernizeze România și să reformeze aparatul de stat. Însă ne livrează ba militari de carieră, ba aceiași politruci de Capitală, dacă nu cumva a devenit el însuși primul din ultima categorie. Frica de Bolojan nu face decât să confirme că Iohannis nu are nimic în comun cu rigoarea proverbială a neamțului și cu atât mai puțin cu loialitatea față de interesele acestei țări, așa cum a dovedit-o, în schimb, Casa Regală a României.
Păcat, Herr Präsident. Modelul Băsescu nu vă priește. Vedeți, azi e sub 5%.