[eadvert]
Punctul de plecare al termenului în materia penală îl reprezintă data la care a fost formulată o „acuzaţie”. Punctul final al termenului (dies ad quem) îl constituie data la care ultima hotărâre judecătorească internă a devenit definitivă. În cazul unei soluţii de netrimitere în judecată, se va considera că momentul final al termenului este ordonanţa prin care procurorul soluţionează cauza în sens negativ. Curtea a statuat în sensul că „durata rezonabilă a unei proceduri trebuie apreciată în funcţie de circumstanţele cauzei şi cu ajutorul următoarelor criterii: complexitatea afacerii, comportamentul reclamantului şi al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru cel interesat”.
În situația în care se apreciază că a fost încălcat art. 6 paragradul 1 din CEDO, în situația unei hotărâri de condamnare, pedeapsa aplicată inculpatului poate fi redusă de către instanțele judecătorești. Cu titlu de practică judiciară s-a reținut ca circumstanță atenuantă depășirea termenului rezonabil, cu consecința reducerii pedepsei aplicate (decizia penală 85/14.02.2017 a Curții de Apel Oradea, sentința penală nr. 101/24.06.2020 a Tribunalului Bihor, sentința penală nr. 61/31.05.2018 a Tribunalului Satu Mare).
Citiți principiile noastre de moderare aici!