Decât să ne tot tânguim, hai să încercăm să gândim mai progresist. Oare Oradea nu ar putea profita cumva din faptul că Debreţin-ul îşi diversifică zborurile internaţionale, într-o perioadă în care şi Oradea încearcă să scoată capul în lume? 

Mai clar şi mai accentuat decât în anii precedenţi, elevii de liceu şi, de acum şi cei de gimnaziu din Oradea şi judeţ, spun, negru pe alb, că au nevoie de iubire, comunicare şi non-violenţă.
Fondul de protecţie a victimelor străzii se constituie  în vederea protejării persoanelor păgubite prin accidente de autovehicule supuse înmatriculării, precum şi de tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau autovehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, conform dispozițiilor art. 61 alin. 1 din Legea  136/1995 privind asigurările  și reasigurările din România.
Mai clar şi mai accentuat decât în anii precedenţi, elevii de liceu şi, de acum şi cei de gimnaziu din Oradea şi judeţ, spun, negru pe alb, că au nevoie de iubire, comunicare şi non-violenţă.
Nu sunt adeptul naţionalismelor retrograde. Nu ştiu nici dacă azi se mai pot aplica în România concepte de tipul „prin noi înşine”, ca pe vremea Brătienilor, de care, iată, PNL-ul de azi pare să fi uitat cu totul.
  12 elevi de liceu din Oradea şi judeţ au dovedit, în scris, că nu doresc să îşi trăiască viaţa în violenţă. Cei 12 au răspuns provocării unice în ţară, lansată de Poliţia Bihor şi au realizat fiecare câte un eseu cu mesaj despre antiviolenţă, în cadrul campaniei „Şcoala fără violenţă” – şi aceasta unică pe plan naţional, demarată acum şapte ani în judeţul nostru.
Dacă voi avea timp, mi-ar plăcea să scriu şi o monografie jurnalistică a Poliţiei Bihor. Şi asta pentru că sunt martor activ la schimbările postdecembriste. Şi printre cele mai mari schimbări în bine, mai exact eforturi depuse pentru evoluţia comunităţii bihorene, se numără cele îndreptate spre copii.
12 elevi de liceu din Oradea şi judeţ au dovedit, în scris, că nu doresc să îşi trăiască viaţa în violenţă. Cei 12 au răspuns provocării unice în ţară, lansată de Poliţia Bihor şi au realizat fiecare câte un eseu cu mesaj despre antiviolenţă, în cadrul campaniei „Şcoala fără violenţă” – şi aceasta unică pe plan naţional, demarată acum şapte ani în judeţul nostru.

La ce vă gândiţi atunci când auziţi cuvântul „violenţă” ? La ştirile de la ora cinci, la vecinul agitat de la etajul următor ? În mod sigur şcoala e printre ultimele locuri pe care creierul dumneavoastră le-ar asocia cu violenţa. Şi totuşi această conexiune există.

Precum un vasal credincios, Oradea a acceptat să primească gunoiul Clujului cel bogat. Cert e că primarul Bolojan îi dă o mână de ajutor primarului Boc. O mână de ajutor preţioasă pentru primarul unui oraş care a reuşit să-i facă Clujului cadou o autostradă pe post de centură metropolitană, pe vremea când era prim-ministru.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Efectul intrării terestre și feroviare în Schengen: 55 de polițiști de frontieră din Bihor și-au cerut pensionarea în decembrie 2024
Odată cu intrarea României în spațiul Schengen și cu frontierele terestre și feroviare, începând cu 1 ianuarie 2025, pe raza județului Bihor s-au închis definitiv 6 puncte de trecere a frontierei.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Handbaliștii orădeni și-au aflat programul din play off-ul Diviziei A
Play off-ul Diviziei A de handbal masculin reunește la start echipele clasate pe primele patru locuri în cele două serii, A și B: Universitatea Cluj-Napoca, CSM Oradea, CSM Reșița și Universitatea Craiova (din Seria A), CSM Sighișoara, CSM Alexandria, CS Medgidia și CSO Teutonii Ghimbav (din Seria B).

Bihon CSM Oradea

Au trecut 20 de ani de la tragicul deces al inegalabilului Antonio Alexe
Toni Alexe și-a pierdut viața în noaptea zilei de 21 ianuarie 2005, într-un tragic accident de circulație petrecut la Sinaia, în timp ce se întorcea acasă, la Oradea, de la Ploiești, după meciul câștigat de echipa sa, CSU Asesoft, în fața formației Spartak Sofia, în FIBA Europe Cup.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Întreruperile de curent și problema câinilor vagabonzi discutate la întâlnirea prefectului Marcel Dragoș cu primarii din zona Aleșdului
Prefectul Marcel Daniel Dragoș a organizat, în 21 ianuarie, o întâlnire de lucru în orașul Aleșd.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Luni vor începe probele de competențe pentru examenul național de bacalaureat. 2949 de candidați s-au înscris în județul Bihor
Conform calendarului examenului național de Bacalaureat 2025, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr.6.481/30.08.2024, susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului, sesiunea iunie 2025, are loc în perioada 27 ianuarie - 7 februarie, fiind pentru prima data când se desfășoară competențele în timpul anului școlar.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

A plecat voluntar de acasă în Ajun de Crăciun și nu s-a mai întors. L-ați văzut?
La data de 17 ianuarie 2025, în jurul orei 14.00, polițiștii bihoreni au fost sesizați de familia unui bărbat de 52 de ani, din Oradea, că acesta a plecat voluntar de acasă și nu s-a mai întors.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bilanț: Primăria Oradea a derulat, în 2024, proiecte în valoare de 1,2 miliarde euro
Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea a fost prima structură care și-a prezentat bilanțul activității depuse în 2024. 3

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Reabilitarea Spitalului de Psihiatrie Nucet, reluată. Lucrările, în valoare de peste 30 milioane de lei, vor fi finalizate în mai 2026
Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică, finanțate integral din fonduri europene, la Spitalul de Psihiatrie din Nucet au fost reluate după sărbătorile de final de an.

BIHON Sport local

Prima etapă din 2025 a circuitului „Oradea joacă padel” se desfășoară în 25 și 26 ianuarie
Circuitul local „Oradea joacă padel” intră în al doilea sezon de existență. Prima etapă din anul 2025 este programată la finalul acestei săptămâni la Padel Arena Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ploaie înghețată, lapoviță și ninsori slabe cu risc de polei în Bihor. Află ce prognozează meteorologii
Începând din seara zilei de marți, 21 ianuarie, și până miercuri seara, 22 ianuarie, sunt așteptate precipitații slabe în tot Vestul și Nord-Vestul României.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Transport auto premium, care să protejeze complet vehiculul tău de lux, la A Delivery!

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.