Putem identifica două tipuri de invidie: un tip de invidie ostil și un tip de invidie depresiv. Aceste două tipuri de invidie se deosebesc după modul în care ne raportăm la succesul altora.
Întâlnim câteodată persoane care par să aibă totul: sunt îmbrăcate perfect cu lucruri de calitate, o slujbă perfectă, par să aibă o familie perfectă și par să facă parte din „cercurile sociale” potrivite. Întâlnind o asemenea persoană putem simți că ...ceva nu e în regulă cu noi.
Bine te-am regăsit! Sper că ești bine, că te bucuri de primăvară și totodată că sfaturile mele de până acum ți-au fost real de folos.
Îi uraţi până nu demult? Uite, de acum s-ar putea să vă fie tot mai dor de ei. Saddam, Mubarak, Gaddafi, Al-Assad. Dictatorii nord-africani şi din Orientul Mijlociu au dispărut.
Viitorul unei natiuni este reprezentat de tineri care sunt pusi in situatia de a raspunde provocarilor secolului XXI.
Posibila votare în Camera Deputaţilor a Legii „Dării în plată”, care ar zdruncina capitalul multor bănci, dar şi deciziile de politică monetară luate de BCE şi Fed au fost principalele repere ale evoluţiei leului.
Pacienții care sunt victime ale malpraxisului pot să își găsească dreptatea în instanță, însă de cele mai multe ori le este frică să își ceară drepturile.
Cu surle şi trâmbiţe a venit primăvara! Am anunţat venirea ei prin mărţişoare şi flori oferite celor dragi nouă. Dar noi ne bucurăm de ea?
Dacă, pe parcursul procedurii de mediere, apar cheltuieli neprevăzute, efectuate în interesul părţilor şi cu acordul acestora, se va încheia o anexă la contractul de mediere (art.46 alin. 3 din Legea medierii).
powered by Surfing Waves
Luni, Ilie Bolojan, preşedintele Senatului României, a avut o întâlnire cu reprezentanţii companiei americane Lockheed Martin, lider global în industria de apărare şi tehnologie aerospaţială.
1
Administrația Bazinală de Apă Crișuri (A.B.A. Crișuri) a început lucrările pentru îmbunătățirea retenției de apă în regiunile afectate de secetă, în cadrul unui proiect pentru zona Câmpiei de Vest.
Pe 1 martie 2025, Arena Oradea se transformă într-o mașină a timpului muzical, găzduind Retro Mania 2025.
Lucrările au demarat odată cu mutarea comercianților în noua hală dar și în cortul montat temporar în spatele blocurilor Cicero.
1
Aeroclubul Teritorial Oradea invită tinerii cu vârste între 16 și 23 de ani să participe la cursurile gratuite de pregătire pentru obținerea licenței de parașutist.
Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost solicitat sâmbătă, 18 ianuarie, să intervină pentru asanarea unei muniții descoperite de un cetățean, în pădure.
2
Sâmbătă, 18 ianuarie și duminică, 19 ianuarie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a mai multor incendii izbucnite, din cauza unor afumători improvizate sau necurățate.
La sediul redacției Jurnal Bihorean a avut loc luni extragerea electronică prin random.org a câștigătorilor la tombola abonaților.
CSALB reacționează în urma comunicatului transmis joi de ANPC prin care îndemna consumatorii să depună reclamații prin Direcția de Soluționare Alternativă a Litigiilor, calificându-l drept o „dezinformare gravă“.