Să fim bine înțeleși: președintele țării are toate motivele din lume să arate cartonașe galbene PSD-ului și să le ceară oamenilor lui Dragnea să se ocupe și de guvernarea reală a țării, nu doar de răfuielile din partid.
Cercetarea abuzivă este reglementată de Codul penal român ( articolul 280 ), în cadrul titlului IV, fiind considerată ca făcând parte din infracțiunile contra înfăptuirii justiției.
După ce am intrat în UE, altă preocupare nu au avut conducătorii țării noastre decât să plece grumazul la orice aveau de spus Washingtonul, Londra, Bruxelles-ul și Berlinul. Câtă vreme Occidentul vorbea pe o singură voce, era și greu să procedeze altfel, indiferent că i-a chemat Băsescu, Tăriceanu sau Ponta.
În Codul penal român, în cadrul titlului IV sunt incriminate mai multe infracțiuni considerate ca infracțiuni contra înfăptuirii justiției.
În conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. 2 lit. e din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali cu modificările și completările ulterioare, <Calitatea de primar și, respectiv, de președinte al consiliului județean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului când se dispune condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate>.
Asistăm, an de an, la delirul colectiv supradozat comercial în doze tot mai greu de îngurgitat.
Potrivit Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, propunerea de autorizare a unor activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului se înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și este examinată sub aspectul legalității și temeiniciei , în termen de 24 de ore de la înregistrare ori de îndată în cazurile urgente.
Dacă ați primit o decizie de impunere privind asigurările sociale de sănătate și doriți să o contestați, iată ce pași vă recomand să-i urmați:
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea și U BT Cluj-Napoca se vor întâlni sâmbătă, 18 ianuarie, cu începere de la ora 20:30, la Oradea Arena, în meci contând pentru etapa a 17-a din cadrul sezonului regulat al Ligii Naționale de baschet masculin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 58 de ani, din localitatea bihoreană Gheghie, a fost trimis de judecătorii din Aleșd în arest la domiciliu pentru 30 de zile, după ce a încălcat de patru ori ordinul de protecție față de soția sa, cu care se află în divorț, și a amenințat-o.
Bihon CSM Oradea
Handbaliștii orădeni se antrenează în această perioadă pe plan loc, pregătindu-se pentru startul în turneul play off al Diviziei A. CSM Oradea va lua parte la finele lunii ianuarie și începutul lui februarie la două turnee amicale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O veste bună și una mai puțin bună la început de an pentru contribuabili și pentru cei care au de achitat chirii și redevențe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Controalele efectuate în ultima perioadă de angajații Consiliului Județean Bihor arată că mulți operatori de transport de marfă întâmpină dificultăți în a aplica în mod corespunzător prevederile legale privind respectarea greutății maxime admise pe drumurile județene, se precizează într-un comunicat al instituției.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Radu Valentin Carțiș, orădeanul de 35 de ani, judecat pentru că l-a atacat cu maceta pe cumnatul fostei sale concubine, a fost dat în urmărire națională, după ce Curtea de Apel Oradea a hotărât, joi, că trebuie să stea în închisoare timp de un an și 5 luni. El a fost acuzat de nerespectarea ordinelor de protecție, lovirea sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Convocați într-o ședință extraordinară, în cursul zilei de vineri, 17 ianuarie, consilierii locali orădeni au aprobat patru hotărâri care vizează proiecte de investiții realizate din fonduri europene nerambursabile.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor a fost vizat de o percheziție efectuată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE), împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului Bihor, într-un dosar ce vizează acuzații de delapidare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șandor Lingurar, bărbatul de 29 de ani care i-a ucis cu bestialitate pe o femeie de 63 de ani, din localitatea Adoni, și pe fiul acesteia, de 27 de ani, a fost dus în cursul după-amiezii de vineri în fața unui judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor.
1
FC Bihor
Desley Petrus Cornelis Ubbink este primul fotbalist olandez care va evolua pentru FC Bihor Oradea. Sosit încă de la reunirea lotului, mijlocașul ofensiv a fost prezentat oficial vineri într-o conferință de presă, la care a fost prezent alături de Claudiu Keșeru, fostul său coechipier de la UTA, și actualul director sportiv al clubului orădean.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor se va desfășura la Oradea, în perioada 17-26 ianuarie.