Ciobănescul german poate avea o varietate de culori: negru combinat cu nuanţe de roşcat, gri, negru sau…alb. Din păcate, culoarea albă este considerată, în standardul Ciobănescului german, un defect eliminatoriu. Curios este faptul că nu întotdeauna culoarea albă a fost considerată un defect. De fapt, albul era una dintre culorile originale ale Ciobănescului german şi una din caracteristicile esenţiale care au dus la crearea definitivă a rasei.
În toată Europa, şi în mod special în Germania, păstoritul era una dintre îndeletnicirile de bază. Păstorul folosea câinii în special pentru supravegherea şi paza oilor. Toţi câinii utilizaţi în această îndeletnicire au fost trecuţi la categoria „câini de stână”, fără a se ţine cont de mărime, de formă sau de culoare.
Căpitanul Max von Stephanitz a reuşit să schimbe acest lucru. Pe vremea când era doar un tânăr ofiţer, călătorind prin ţară şi poposind în drumul său la mai multe familii de fermieri, von Stephanitz a rămas fascinat de capacităţile de muncă ale câinilor de stână. Dorinţa cea mai arzătoare a sa a fost să creeze rasa perfectă care să însumeze toate capacităţile unui câine de stână. Astfel, în mintea sa, a început să prindă contur „un câine foarte inteligent, rapid, protector, nobil în comportament, de încredere şi, de asemenea, un bun companion.”
Astfel, căpitanul a început să se preocupe din ce în ce mai mult de creşterea, dezvoltarea şi reproducerea acestor câini.
Greif a fost unul dintre exemplare de Ciobănesc Alb care au participat la expoziţia de la Hanovra din 1882. În 1899, în urma participării la o expoziţie, von Stephanitz l-a achiziţionat pe Hektor Linkrsheim, nepotul lui Grief. Căpitanul l-a „rebotezat” Horand von Grafrath. Pentru că Grief era alb iar Horand era nepotul său, acesta din urmă „a împrumutat” gena albă şi astfel mulţi pui de-ai săi au ieşit albi.
Ciobănescul Alb Elveţian a fost considerat de către unii o rasă aparte iar alţii l-au privit doar ca pe o varietate de culoare a Ciobănescului german. Însă nu mulţi ştiau că Ciobănescul Alb îşi are rădăcinile strâns legate de originea Ciobănescului german. Primele dovezi ale unui efort concret de a selecta linii pure de Ciobănesc Alb înainte de 1900 se întâlnesc în Alsacia şi Lorena, în Austria, la Casa Regală de Habsburg, a cărei influenţă domina Europa până la sfârşitul secolului al-XVIII-lea. După cum se povesteşte, prinţesele de Habsburg doreau câini complet albi care să se potrivească cu rochiile albe de bal şi cu caii albi Lipiţani care erau înhămaţi la caleştile regale.
De ce culoarea albă a fost exclusă din standardul Ciobănescului german?
Existenţa Ciobăneştilor Albi în Germania, încă de la începuturile rasei Ciobănesc german, este dovedită. Pe continentul american, aceştia ajung odată cu primele importuri de Ciobănesc german care, prin împerecheri, au produs şi pui albi. Cea care a produs primii pui albi pe tărâm american a fost AnneTracy, una din fondatoarele Clubului de Ciobănesc german din Statele Unite.
Popularitatea acestui câine a crescut rapid în S.U.A. devenind una dintre cele mai îndrăgite rase. În 1935, naziştii au preluat controlul asupra Clubului de Ciobănesc german. Folosindu-se de aceeaşi logică prin care doreau crearea rasei umane „ariene”, naziştii au început să atribuie Ciobănescului alb tot felul de boli afirmând că sunt degeneraţi, că pot răspândi surzenia, albinismul, orbirea, sterilitatea sau instabilitatea psihică. Urmând „exemplul” nemţilor, în anul 1968 Clubul American de Ciobănesc german a modificat standardul rasei trecând culoarea albă ca defect eliminatoriu. În scurt timp, în SUA i-a fiinţă Clubul de Ciobăneşti Albi. La începutul anilor 70, Lobo, un masculul de Ciobănesc Alb, născut în SUA la 5 martie 1966, a fost înscris în Cartea de Origini Elveţiană.
Astfel, popularitatea Ciobănescului Alb a început să capete amploare în ţări precum Elveţia, Canada, Germania, Olanda. În 1992, Asociaţia Chinologică din Olanda a acceptat să înscrie Ciobăneştii Albi într-un registru genealogic separat. Exemplul Olandei a fost urmat şi de cehia, Danemarca, Suedia, Austria şi Norvegia.
Eforturile iubitorilor şi ale crescătorilor de Ciobănesc Alb au fost încununate de succes în momentul în care Elveţia a înaintat FCI documentaţia necesară omologării. Astfel, din 1 ianuarie 2003, Ciobănescul Alb Elveţian este omologat provizoriu (nr. standard 347) aşteptând acum omologarea definitivă.
Traducerea şi adaptarea
Mihaela Istrate
Standard FCI nr.347
Aspect general: Ciobănescul Alb Elveţian este un câine puternic, de mărime medie cu o musculatură bine dezvoltată; urechile acestui câine sunt ridicate; prezintă strat dublu de blană. Proporţii: masculii măsoară între 60 şi 66 de cm. şi cântăresc circa 30-40 de kg. în timp ce femelele măsoară între 55 şi 61 de cm. şi au o greutate de 25-35 de kg.
Capul: este puternic şi bine cizelat, bine proporţionat cu restul corpului; văzut de deasupra sau din lateral, nasul are către vârf o formă triunghiulară; axele craniului şi cele ale frunţii sunt paralele; craniul este doar puţin rotunjit şi brăzdat pe centru; stopul distinct este uşor ridicat; nasul –de dimensiune medie- trebuie să fie negru (nasul depigmentat, cu pete roz, este tolerat). Botul este puternic şi moderat lung; puntea nazală este dreaptă; dinţii sunt puternici şi compacţi, cu muşcătură în foarfecă. Ochii sunt de mărime medie, în formă de migdală, puţin oblici, cu margini negre bine încadrate, culorile potrivite sunt cele care variază de la negru până la căprui închis; urechile sunt prinse sus şi purtate ridicat, la vârf sunt uşor rotunjite; sunt acoperite cu păr scurt; gâtul are o lungime medie şi este musculos, larg la bază, fără bărbie; linia arcuită a spatelui se întinde elegant, fără întrerupere, de la capul ţinut la o înălţime moderată până la greabăn; linia gâtului trebuie să fie uşor înclinată spre osul pieptului.
Corpul: este puternic, musculos, de lungime medie; greabănul este pronunţat; se îmbină cu gâtul şi cu spatele; spatele este drept şi nivelat cu musculatură puternică; crupa este lungă şi de lăţime medie, aproximativ orizontală, coborând uşor către spate; pieptul este adânc – aproximativ 50% din înălţimea la greabăn, ajungând până la coate; capul pieptului este proeminent; abdomenul este zvelt iar părţile laterale sunt ferme; linia inferioară este uşor ascendentă; coada este în formă de sabie, este stufoasă şi se subţiază spre vârf; ajunge cel puţin până la jaret; în mişcare, este purtată mai sus dar niciodată mai sus de linia cea mai înaltă a corpului.
Trenul anterior: picioarele din faţă sunt drepte şi aşezate la o distanţă moderată unul de altul; văzute din profil sunt bine unghiulate; umărul are o musculatură dezvoltată; partea de sus a picioarelor din faţă este dreaptă, potrivit de lungă, cu muşchi puternici.
Trenul posterior: picioarele din spate sunt drepte şi paralele; văzute din lateral, unghiulaţia este potrivită; coapsa superioară este de lungime medie şi are muşchi puternici; coapsa inferioară are lungime medie, osatură solidă, muşchi puternici şi este dispusă oblic; încheietura jaretului este bine unghiulată şi puternică; jaretul are o lungime medie, este drept şi puternic.
Roba: este de lungime medie, prezintă strat dublu de blană; stratul inferior (puful) este abundent şi este acoperit cu păr protector tare, cu firul drept; faţa, botul, urechile şi partea din faţă a picioarelor sunt acoperite cu păr mai subţire; pe gât şi pe partea din spate a picioarelor , blana este mai lungă; se permite părul tare, uşor ondulat.
Culori: este de preferat albul.
Mişcarea: Ciobănescul Alb Elveţian are un mers ritmic.
Temperamentul: este un câine vivace, este păzitor şi foarte prietenos; nu este nervos, este uşor de dresat şi echilibrat, rezervat faţă de străini dar nu temător sau agresiv.
Ciobănescul Alb Elveţian se poate adapta în orice mediu: atât la condiţiile dintr-un apartament cât şi la viaţa de la curte. Pentru a fi mereu în formă, Ciobănescul Alb are nevoie de exerciţii şi de plimbări regulate iar pentru a-i păstra frumuseţea părului trebuie peria zilnic.
Ciobănescul alb este un câine armonios dezvoltat, inteligent, alert şi energic. Este un animal foarte sănătos, nu este dispus la displazia coxo-femurală precum Ciobănescul german. Este un câine care poate fi dresat foarte uşor. Este echilibrat, poate fi companionul ideal dar şi un bun câine de pază sau de serviciu.
Defecte eliminatorii:
Orice abatere de la cele menţionate anterior este considerată defect.
Greşeli minore: culoarea blănii de pe vârful urechilor este de un gălbui deschis sau are tente de roşcat.
Greşeli majore:
-aspect greoi, construcţie scurtă (formă pătrăţoasă);
-dimorfism sexual;
-lipsa dinţilor alţii decât M3 sau cel mult doi PM1;
-ochi albaştri; ochi bulbucaţi;
-urechi lăsate, urechi semi ciulite;
-scobitura puternică a liniei spatelui;
-coada încovrigată sau purtată pe spate;
-stratul exterior de blană moale mătăsos; blana lânoasă, creaţă, fără subpăr;
-culoarea blănii de pe vârful urechilor închisă prea tare la culoare;
-lipsă totală de pigment;
-timiditatea exagerată şi agresivitatea.
Articol din „Dog magazin” – www.dogmagazin.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!