Stratul de zăpadă a fost zilele trecute între 40 şi 60 centimetri în cele două staţiuni, astfel că cei care au ales să petreacă în weekend la munte s-au distrat din plin la săniuş, schi, cu ATV-urile şi snowmobilele. Salvamontiştii au efectuat în acest sfârşit de săptămână primele patrulări din acest sezon şi au fost pregătiţi pentru a acorda asistenţă celor răniţi pe pârtii.
În urmă cu două săptămâni, echipajele Salvamont au demarat pregătirile traseelor pentru sezonul rece. „Am pregătit spaţiile de cazare pentru echipele Salvamont care vor fi prezente în imediata vecinătate a pârtiilor de schi, în Vârtop, la Cantonul Silvic, iar în Stâna de Vale, la Cabana Sinteza. De asemenea, am efectuat pregătiri pe trasee, am făcut unele reparaţii, am retuşat o parte dintre indicatoare şi am montat altele noi. Bihorul se află, de altfel, printre puţinele judeţe din ţară care dispune de trasee omologate în totalitate”, a declarat Pinter Istvan, preşedintele Serviciului Salvamont – Salvaspeo Bihor.
Teleschiul, impracticabil
Din păcate, distracţiile pe zăpadă nu au putut fi savurate din plin întrucât teleschiul la Stâna de Vale este inutilizabil, cablul nefiind pus în funcţiune de către firmaadministratoare a pârtiei. Motivul se pare că este neclarificarea situaţiei terenurilor în zonă, apartenenţa acestora fiind revendicată de mai mai multe persoane. Astfel că la Stâna de Vale o mare parte dintre participanţi au părăsit dezamăgiţi staţiunea duminică seara.
Au fost şi câţiva turişti care au plonjat pe pârtie, dar nu au avut nevoie de îngrijiri medicale speciale, a informat Salvamont – Salvaspeo Bihor.
Mălina Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!