Luni, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Ca urmare a abaterilor constatate la început de săptămână, au fost aplicate 195 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 35.820 lei. Totodată, patru permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare, au fost constatate trei infracţiuni şi cinci tamponări. 78 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 28 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 15 pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, 13 pentru lipsa documentelor la control, două pentru depăşiri neregulamentare, iar 61 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Băut şi fără permis
Tot luni, în localitatea Roşia, poliţiştii Postului de Poliţie Roşia au depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din comuna Căbeşti, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere. Totodată, în urma testării celui în cauză cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. „În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliţie Roşia” precizează subcomisar Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!