Cea mai mare provocare pentru orădeni va fi concursul de skandenberg pentru amatori, programat sâmbătă, 16 mai, sub cupola centrului comercial, unde puternicii zilei îşi vor măsura forţa şi atitudinea sub ochii campionului Radu Valahu.
Pasionaţii acestui sport se vor putea înscrie gratuit în concurs începând cu ora 16, iar probele propriu-zise se vor desfăşura începând cu ora 18.
Concursul se va desfăşura la cinci categorii – juniori open până în 18 ani inclusiv, seniori până în 75 kg, seniori între 76 si 95 kg, seniori peste 95 kg şi feminin open (junioare şi senioare) – iar primii doi concurenţi din fiecare categorie vor concura în continuare pentru titlul de Campioni ERA Park.
Concursul este organizat de ERA Park împreună cu Asociaţia Română de Skandenberg „Braţ de Fier” şi pune la bătaie premii în valoare de 3.600 lei, respectiv, medalii diplome şi cupe!
Mai multe detalii puteţi afla accesând http://era-oradea.ro/ro/concurs-de-skandenberg
Nu doar iubitorii sportului se vor simţi în elementul lor la ERA. Tot sâmbătă, orădenii amatori de chilipiruri sunt aşteptaţi, între orele 10 şi 18, sub cupolă, la un nou Târg de Antchităţi. Nu mai puţin de 30 de expozanţi vor pune la dispoziţia vizitatorilor bijuterii, colecţii de timbre, dar şi obiecte de artă, numismatică sau porţelanuri. Alte informaţii despre târg citiţi la http://era-oradea.ro/ro/targ-de-antichitati-4.
ERA Park nu i-a uitat nici pe cei mici, oferindu-le o nouă serie de filme, în sala de evenimente a centrului comercial. Sâmbătă, între orele 11 şi 12:30, micuţii sunt invitaţi în lumea poveştilor cu „Aladdin”, iar duminică, în acelaşi interval orar, sunt aşteptaţi de „Tinker Bell. Clopoţica şi aventurile ei în lumea oamenilor”. Ca de obicei, ambele animaţii vor fi dublate în limba română, iar participarea va fi gratuită.
Aflaţi mai multe despre programul filmelor gratuite pentru copii accesând http://era-oradea.ro/ro/weekend-uri-cu-filme-gratuite-program-2015
ERA Park Oradea face parte din portofoliul fondului britanic de investiții Argo Real Estate Opportunities Fund (AREOF), unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail și centre comerciale din Europa Centrală și de Sud- Est, totalizând peste 340.000 mp. Cu o suprafață totală de închiriat de 64.000 mp, ERA Shopping Park Oradea este cel mai mare retail park din oraș, reunind retaileri de renume precum Carrefour, Brico-Depot, Altex, Flanco, San Francisco Outlet, Pada Murre etc.
ERA Park Oradea include cea mai mare zonă dedicată decorațiunilor și produselor de mobilier din Nord-Vestul țării, ERA Home Center, care, pe o suprafaţă de 15.000 mp, găzduiește unii dintre cei mai mari retaileri prezenți pe piața din România, precum Mobexpert, Elvila, Lem s sau Naturlich. ERA Shopping Park Oradea este situat la intersecția dintre inelul de centură al orașului cu una dintre cele mai importante căi de acces în municipiu și dispune de 2.000 de locuri de parcare. Alături de ERA Park Oradea, portofoliul Argo Real Estate Opportunities Fund (AREOF) din România include ERA Shopping Park Iași, Shopping City Suceava și Shopping City Sibiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!