Astfel, pe un carosabil acoperit cu polei, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei, autoturismul a intrat în derapaj, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un microbuz condus regulamentar din sens opus de B.S. (36 ani), din comuna Cociuba Mare. În urma accidentului rutier, D.V., conducătorul autoturismului, a suferit leziuni uşoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. „Cercetările în cauză continuă, iar poliţiştii rutieri bihoreni recomandă şoferilor să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic” precizează inspector principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Viteza provoaca accidente
Luni, în jurul orei 10:10, pe drumul judeţean 709/A, în afara localităţii bihorene Belfir, D.V. În vârstă de 60 de ani, din comuna Cociuba Mare, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea a cucerit în acest sezon titlul de campioană națională a României, după o pauză de zece ani. Totodată, echipa noastră s-a calificat, în premieră pentru poloul românesc, în Top 8 Water Polo Champions League. Aceste remarcabile performanțe nu puteau fi trecute cu vederea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe 2025 al societății Administrația Domeniului Public (ADP) S.A., precum și modificarea corespunzătoare a Programului de investiții.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ședința ordinară din data de 26 iunie, Consiliul Local Oradea a aprobat proiectul de hotărâre privind încheierea unei tranzacții judiciare între Municipiul Oradea, reprezentat prin primar, și societatea SC REIMOB SRL, prin care s-a pus punct unui litigiu juridic de lungă durată ce vizează o suprafață extinsă de teren în intravilan, înscrisă în evidențele cadastrale cu numărul 189482, ce măsoară 63.675 metri pătrați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O misiune de salvare s-a încheiat cu succes, după ce un bărbat în vârstă de 49 de ani, dispărut de acasă de ieri, a fost găsit și salvat de echipele de intervenție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ședința din 26 iunie, Consiliul Local Oradea a adoptat o hotărâre de modificare și completare a Hotărârii nr. 946/2024, prin care au fost stabilite impozitele, taxele și tarifele locale pentru anul fiscal 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în 26 iunie, modificarea Hotărârii nr. 561/2017, stabilind obligativitatea montării numerelor administrative pe toate clădirile și terenurile din municipiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!