Poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au continuat miercuri acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 253 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 43.140 lei. Totodată, şase permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute şapte certificate de înmatriculare, au fost constatate opt infracţiuni şi două tamponări. 135 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, zece pietoni au fost sancţionaţi pentru traversări neregulamentare, 17 sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancţionate trei depăşiri neregulamentare, iar 88 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Infracţiuni şi contravenţii
Aşadar, în jurul orei 1:30, pe D.N. 19/E, în localitatea bihoreană Sălard, poliţiştii Secţiei 3 de Poliţie Rurală Biharia l-au depistat în trafic pe orădeanul M.I.B., de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La solicitarea legală a poliţiştilor, acesta a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală. Tot miercuri, 31 iulie a.c., în jurul orei 17.35, pe Calea Aradului din Municipiul Oradea a fost depistat H.G.I., de 28 de ani, din Hidişelu de Sus, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. În aceeaşi zi, pe drumul comunal 44, în localitatea bihoreană Borşa a fost depistat orădeanul G.S., de 16 ani, în timp ce conducea un moped neînregistrat, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În ambele cazuri au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale. De asemenea, în jurul orei 09:40, pe D.N. 76, în staţiunea bihoreană Băile Felix a fost depistat G.E., de 44 de ani, din comuna Unirea, judeţul Alba, în timp ce conducea un autovehicul de tip ATV, având o concentraţie alcoolică de 0,75mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului autovehiculului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi în cauză a fost întocmit dosar penal.
Răniţi uşor
Miercuri, în jurul orei 7:15 pe D.N. 76, în afara localităţii bihorene Lunca, Z.A.V., de 37 de ani, din comuna Halmeu, judeţul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Italia, a pierdut controlul asupra direcţiei, autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a pătruns în şanţul din partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. În urma accidentului rutier, conducătoarea autoturismului a suferit leziuni uşoare. Tot miercuri, în jurul orei 21:10, pe D.N. 76, în localitatea bihoreană Sânmartin, localnicul L.A., de 23 de ani, în timp ce conducea pe contrasens un autoturism înmatriculat în municipiul Bucureşti, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor, condus regulamentar de C.C.D., de 35 de ani, din Sânmartin. În urma accidentului rutier, orădeanca P.M.D., de 24 de ani, pasageră în primul autoturism a suferit leziuni uşoare. Cercetările în cauză continuă în ambele cazuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!