În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu Uniunea Femeilor Bihor au desfăşurat o serie de activităţi preventive în instituţii şcolare din Municipiul Oradea, Municipiul Salonta şi Tileagd, în scopul promovării unor comportamente nonviolente. Poliţiştii bihoreni au derulat diverse activităţi comune, specifice prevenirii violenţei, împreună cu elevi şi părinţi din şcolile bihorene, în cadrul cărora au fost proiectate filme educativ – preventive, menite să conştientizeze cetăţenii cu privire la repercusiunile fenomenului violenţei. Totodată, au fost distribuite pliante, broşuri şi alte materiale cu mesaje educativ – preventive. La finalul activităţilor de informare desfăşurate în instituţiile şcolare, elevii au fost implicaţi într-un concurs preventiv, pentru a dovedi cunoştinţele preventive acumulate în cadrul întâlnirilor cu poliţiştii de prevenire bihoreni şi cu partenerii de program.
Concurs cu temă preventivă
Astfel, marţi, la Biblioteca Judeţeană Gheorhe Şincai din Oradea, s-a desfăşurat Concursul cu tematică preventivă „Să exmatriculăm violenţa din viaţa noastră”. Competiţia a avut ca scop formarea unei conduite în rândul tinerilor, menită să prevină manifestarea violenţei în mediul şcolar. Printre obiectivele concursului se numără implicarea tinerilor în activităţi preventive, optimizarea mesajelor preventive şi diversificarea canalelor prin care acestea sunt transmise tinerilor, astfel încât să fie cât mai apropiate caracteristicilor de vârstă ale acestora. Opt echipaje de elevi din cadrul unor instituţii de învăţământ gimnaziale şi liceale din judeţ au concurat pentru a-şi dovedi cunoştinţele în materie de prevenire a violenţei în mediul şcolar. Cei peste 120 de elevi din clasele V- VIII şi IX- XI, care au fost angrenaţi în competiţie, au avut de parcurs două probe: una practică, în cadrul căreia concurenţii au prezentat o scenetă cu un mesaj nonviolent şi o secţiune de fotografie cu mesaje preventive. Astfel, elevii şi profesorii s-au transformat pentru o perioadă în regizori, scenarişti şi actori, iar expresivitatea, originalitatea, jocul scenic, muzica, dansul şi costumaţia, i-au animat pe elevi într-o strânsă luptă pentru locurile fruntaşe şi pentru a fi declaraţi cei mai buni în confruntarea şcolilor pentru supremaţia de „şcoală fără violenţă”.
Mesaje puternice
Mesaje precum „Violenţa ucide”, „Violenţa nu are ce căuta în viaţa mea!”, „Fii inteligent. Nu judeca cu pumnul!”, „Nu lăsa violenţa să te învingă”, „Violenţa este arma celor slabi, demonstrează că eşti puternic”, „Alege-ţi cu grijă prietenii!”, „Tu poţi să-ţi controlezi libertatea”, „Spune NU tuturor celor ce promovează violenţa”, „Agresivitatea, forţă sau slăbiciune?”, „Violenţa distruge familii”, „Nu lăsa violenţa să te transforme într-un infractor” au fost promovate în cadrul concursului. Au fost acordate două premii speciale pentru „Cea mai bună poveste regizată”, „Cel mai bun colaj de fotografii” şi alte trei premii pe echipaje. Au fost acordate şi premii speciale. Astfel, premiul pentru „Cea mai bună poveste regizată” a fost obţinut de elevii Colegiului Economic „Partenie Cosma” şi de elevii Grupului Şcolar „George Bariţiu”. Premiul „Cel mai bun colaj de fotografii” a fost decernat elevilor Colegiului Economic „Partenie Cosma”. Locul I a fost obţinut de elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, locul al II-lea a fost obţinut de elevii Liceului Teoretic „Aurel Lazăr”, locul al III – lea de elevii Grupului Şcolar Sanitar „Vasile Voiculescu”, iar menţiunile au fost acordate elevilor de la Colegiul Tehnic „Transilvania”, Liceul German „Frederich Schiller” şi elevilor Liceului cu Program Sportiv „Bihorul”. Totodată, în cadrul acestei activităţi au fost premiaţi şi elevii voluntari ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Bihor, respectiv elevii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, pentru implicarea în activităţile preventive desfășurate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor în cadrul unor campanii preventive. Având în vedere apropierea sfintelor sărbători, la finalul concursului elevii din cadrul Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” au susţinut un moment artistic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!