Excepţie fac persoanele care au realizat activităţi de mineri în subteran zona I şi II de expunere la radiaţii, aviaţia civilă, activităţile artistice. Aceste activităţi sunt încadrate în condiţii speciale.
Astfel, conform tabelului, prima reducere a vârstelor de pensionare se acordă persoanelor care au realizat un minim de şase ani în grupa I de muncă în procent de 100% din activitate, aceasta fiind de trei ani din vârsta standard prevăzută în anexa 5 a Legii nr. 263/2010.
Reducerea se aplică pentru ani întregi realizaţi în grupa I în procent de 100%, aceasta fiind de şase luni pentru fiecare an lucrat în condiţiile de mai sus, după depăşirea pragului de şase ani.
„Din categoriile care se încadrează în prevederile acestei legi, amintim: persoanele încadrate în grupa I la CFR cu excepţia mecanicilor de locomotivă, cei care au desfăşurat activităţi la turnătorie, sau la combinatele chimice sau petroliere, etc”, ne-a declarat Leontin Ţîrle, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!