După ce chef Ionuţ Lupu, de la acelaşi restaurant a ajuns până în semifinalele Top Chef, Vlad Muresan a convins juriul cu ouă cu crutoane, cu cremă de trufe şi ierburi aromatizate. Între membrii juriului Vlad Muresan şi-a descoperit şi o cunoştinţă mai veche: chef Florin Dumitrescu, care a colaborat o vreme cu restaurantul din Oradea. Vlad a intrat astfel în etapa următoare a concursului şi lupta pentru premiul de 50.000 de euro. „Mă uimeşti, nu ştiam că poţi să găteşti chiar atât de bine. Cât vei sta aici, noi doi nu ne cunoaştem, iar apelativele vor fi Vlad respectiv Chef” , a spus Chef Florin Dumitrescu. Acesta a specificat însă că Vlad Muresan este un somelier foarte bun.
Un somelier din Oradea la Masterchef
Reactualizat la:
Vlad Muresan, somelier la restaurantul Graf din Oradea şi-a câştigat şortul la Masterchef.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Moșul a poposit și în acest an la centrele de zi ale Direcției de Asistență Socială Oradea, unde era așteptat cu nerăbdare de copii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Și în acest an, prin grija Direcției de Asistență Socială Oradea, 70 de familii din Oradea s-au bucurat de o masă îmbelșugată de Crăciun.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe 29 decembrie 2024 va fi celebrată deschiderea Jubileului 2025 în Bisericile particulare. Sfântul Părinte a decretat ca în fiecare catedrală catolică din lume să fie oferită Sfânta Liturghie ca deschidere solemnă a Anului Jubiliar pentru comunitățile locale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!