Florica Cherecheş vrea un răspuns ferm de la Agenţia de Protecţia Mediului Bihor pe tema poluării invocate de locuitorii din Ioşia care arată cu degetul spre Nutrientul. Parlamentarul evocă întro scrisoare deschisă adresată şefei APM Bihor „cetăţenii iritaţi” care i-au solicitat să-i scape de mirosul care vine de la ferma de porci. Acesta este cel mai recent demers pe această temă.
Imediat după finalizarea campaniei electorale, Ilie Bolojan anunţa o acţiune fără precedent: primarul a spus că în cazul în care APM Bihor nu tranşează problema poluării invocate de cetăţeni, va scoate oamenii în stradă pentru a protesta în faţa sediului Agenţiei. Recent la Sântandrei, unde Iosif Pazuric, proprietarul Nutrientul anunţa investiţii de peste 4 milioane de euro într-o nouă fermă, demersul pare să fi fost blocat de protestul cetăţenilor. Din altă perspectivă însă, orădeanca – fanion al protestului contra poluării, candidând ca şi consilier local nu a reuşit să strângă atâtea voturi cât să ajungă în CL Oradea, deoarece nu s-a bucurat de voturile celor care urma să le susţină şi această cauză în forul local.
În atenția Doamnei Sanda Mercea, Director Executiv
În calitate de Deputat ales de orădeni, persoană publică aflată în slujba cetățenilor, dar și de cetățean al acestui oraș, vreau să vă sesizez faptul că de mai mulți ani, ferma de porci Nutrientul din Ioșia, constituie o sursă majoră de poluare olfactivă pentru zeci de mii de orădeni, cei mai afectați fiind locuitorii cartierelor Ioșia și Rogerius. Mirosul neplăcut al dejecțiilor constituie o sursă permanentă de disconfort și nemulțumire a acestor cetățeni. În întâlnirile pe care le-am avut în ultimii ani cu diverși orădeni, fie la cabinetul meu parlamentar, fie în cartiere, alături de reprezentanți ai administrației locale, aceștia au reclamat duhoarea pe care o răspândește combinatul, uneori fiind de nesuportat și obligându-i să stea în casă cu ușile și ferestrele închise.
De fiecare dată, cetățenii iritați ne-au cerut să luăm măsuri și să-i scăpăm de aceste mirosuri. Zonele de agrement de pe malurile Crișului sunt de asemenea grav afectate de duhoare. Faptul că nu s-a întâmplat nimic de atâția ani îi determină pe cetățeni să bănuiască instituția pe care o conduceți de incompetență, rea credință sau indiferență față de nevoile și sesizările lor. Știind că instituția pe care o conduceți are responsabilități directe în monitorizarea calității aerului și cu speranța că sunteți interesați de a rezolva sesizările cetățenilor, vă adresez următoarele întrebări:
1. Aveți cunoștință despre faptul că ferma de porci din Ioșia constituie o sursă de poluare olfactivă pentru orădeni?
2. Dacă da, ce măsuri ați întreprins pentru a diminua această problemă?
3. Ce măsuri ați luat ca să răspundeți cetățenilor care în urmă cu un an v-au adresat o petiție, cerându-vă să opriți „persecuția continuă” la care sunt supuși de această firmă?
4. Ce aș putea spune cetățenilor care ne cer, nouă, celor aflați în funcții publice, să facem ceva pentru a-i scăpa de duhoare, pentru ca aerul din această zonă frumoasă a orașului să fie respirabil?
Aștept cu nerăbdare răspunsul dumneavoastră, în scris, pe adresa Cabinet Parlamentar, str Gheorghe Magheru nr 7, Bl M7 sau la adresa de e-mail florica.chereches@cdep.ro.
Cu stimă,
Deputat Florica Cherecheș
Citiți principiile noastre de moderare aici!