Marți, rutieriştii bihoreni au fost iar o piedică în calea conducătorilor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost constatate și s-au aplicat 257 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 51.690 lei. Totodată, două permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și au fost reținute cinci certificate de înmatriculare. S-au constatat șapte tamponări. 121 conducători auto au fost sancţionaţi pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 20 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 12 sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancționați 37 de pietoni și 33 de bicicliști și s-au aplicat măsurile legale de sancționare pentru 34 de alte abateri. Astfel, pe str. Mareșal Averescu din municipiul Oradea, un localnic, de 40 ani, a fost depistat la volanul unui autoturism, în timp ce rula cu viteza de 122 Km/h, înregistrată cu aparatul radar. Pentru zona respectivă exista o limitare de viteză de 70 Km/h. De asemenea, pe str. Ogorului, din municipiul Oradea, polițiștii bihoreni l-au depistat în trafic pe un tânăr de 19 ani, originar din satul Leș, în timp ce conducea unmoped fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În aceeaşi zi, la intersecția străzii Victor Babeș cu strada Dunărea, din municipiul Oradea, un localnic de 73 de ani, conducător auto, nu a acordat prioritate de trecere vehiculelor și a acroșat un autoturism înmatriculat în județul Prahova, condus pe drumul cu prioritate, de către o orădeancă de 31 de ani. În urma acroșajului, conducătoarea auto a suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la Spitalul Județean din municipiul Oradea. „Cercetările continuă”, informează subcomisar Mihaela Pop, din cadrul IPJ Bihor.
Un accident şi sute de amenzi rutiere
Poliţiştii rutieri în acţiune au surprins 121 şoferi care au depăşit viteza legală şi au constatat alte câteva sute de nereguli.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un proiect inovator de salvare a vieților ajunge în școlile și grădinițele din Oradea. În cadrul inițiativei „Inimi protejate, viitor asigurat”, Serviciul de Ambulanță Vincențian pentru Copii, alături de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, pune bazele unui program de dotare cu defibrilatoare automate, achiziționate din donații.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Moșul a poposit și în acest an la centrele de zi ale Direcției de Asistență Socială Oradea, unde era așteptat cu nerăbdare de copii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Și în acest an, prin grija Direcției de Asistență Socială Oradea, 70 de familii din Oradea s-au bucurat de o masă îmbelșugată de Crăciun.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!