Turneul se desfăşura la Ştrandul Ioşia Nord şi va avea ca partener oficial firma Endless. Oraşul nostru va mai găzdui alte două turnee în acest an, Turneul Naţional de Beach-Volley al Oradiei (16-20 iulie), respectiv turneul dotat cu Cupa Electrofor (22-24 august). „Am reuşit să mutăm toată logistica de la Ştrandul Municipal la Ioşia Nord cu sprijinul generos al domnului Dan Carţiş”, a explicat Adam Şinca, secretar al CS BV Transilvania. La turneul interlicee s-au înscris până acum 30 de echipe din întreaga ţară. Principalii favoriţi sunt perechile Simina Carţiş – Cristina Ştefan (din Oradea) la feminin, respectiv Bogdan Nan (Oradea) – Robert Vârlan (Timişoara), campioni balcanici de juniori en titre, Andrei Crişan – Raul Ilieş (ambii din Oradea), Mihai Costa – Radu Lopătaru (Arad), la masculin. Turneul Naţional Interlicee va începe joi la ora 11:00 şi va continua în zilele următoare, de la orele 9:00. Finalele sunt programate duminică dimineaţă. Turneul se va desfăşura pe tablou principal, cu dublă eliminare, atât la masculin, cât şi la feminin. Meciurile se joacă în sistem „două seturi câştigate din trei”, fiecare set disputându-se până la 15.
Turneul interlicee deschide noul sezon de beach-volley
CS de Beach-volley Transilvania Oradea şi DJST Bihor organizază în perioada 29 mai – 1 iunie prima competiţie de volei pe plajă a sezonului, tradiţionalul Turneu Naţional Interlicee, la feminin şi masculin.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Dintre echipele bihorene din Liga 3, Lotus Băile Felix s-a dovedit a fi cea mai grăbită și de luni și-a chemat jucătorii la antrenamente.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prețul carburanților a crescut pentru a patra oară în decurs de aproape două săptămâni.
România
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a publicat, luni, o analiză a conținutului Programului de guvernare pentru perioada 2024-2028, pentru a evalua în ce măsură au fost integrate propunerile transmise de către federație, împreună cu Consiliul Național al Elevilor și Consiliul Tineretului din România, în cadrul campaniei „Noi știm ce vrem, dar cine își asumă?”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Noile echipamente vor avea un impact major în diagnosticarea exactă a bolilor oncologice și în îmbunătățirea prognosticului și tratamentului pacienților.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ultimele luni, zona Decebal-Ioșia din Oradea a fost martora unei activități îngrijorătoare a castorilor, mamifere semiaquatice cunoscute pentru abilitatea lor de a construi baraje.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!