Totodată, cinci permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate două infracţiuni şi 12 tamponări. 124 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 25 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, opt pentru opriri neregulamentare, au fost sancţionaţi cinci conducători auto care au pus în circulaţie autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, iar 63 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, la ora 12:20, pe strada Aluminei din Oradea a fost depistat un orădean de 72 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară, având o concentraţie alcoolică de 1.19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cercetările în cauză continuă. De asemenea, în localitatea Văşad, a fost depistat un tânăr de 18 ani, din Valea lui Mihai, în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal. În aceeaşi seară, pe strada Măcieşului din Oradea, un bărbat de 44 de ani, din comuna Bulz, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat uşor o minoră de 8 ani, din Oradea. În momentul acroşajului, victima, nefiind supravegheată, s-a angajat în traversarea străzii în fugă şi fără să se asigure. Poliţiştii rutieri continuă cercetările în cauză, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!