Poliţist, recepţioner hotel, agent asigurări, contabil, bucătar: cele mai cerute meserii de către elevii din Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea, participanţi în Job Shadow Day. Peste 125 de liceeni din Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea au învăţat pentru o zi despre profesii, alături de 55 de angajaţi în companii şi instituţii. Cei peste 125 de elevi dn clasele a XI-a şi a XII-a de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea au participat la a 11-a ediţie a programului internaţional de orientare profesională Junior Achievement România, Job Shadow Day. Programul facilitează accesul elevilor la lumea reală a locurilor de muncă şi susţine implicarea companiilor şi a instituţiilor publice, de la manageri la profesioniştii din cele mai diverse meserii, în educaţia pentru orientare profesională a tinerilor. La proiect au participat cu interes atât companii private, cât şi instituţii publice.
În umbra angajaţilor
„Experienţa unei zile de lucru în «umbra» unui angajat poate să ofere elevilor răspunsuri mai clare la întrebările «Ce vreau să devin după ce termin şcoala?» sau «Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine?». În acelaşi timp, şi angajatorii pot afla mai multe despre aşteptările tinerilor de la viitorul loc de muncă şi despre nivelul de cunoştinţe şi abilităţi pe care le au viitorii angajaţi”, spune Coordonator local Job Shadow Day, prof. Ardelean Simona, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea. „ Activitatea a fost una intensă, mi-a plăcut prezentarea diferitelor acţiuni desfăşurate de către politişti. În urma acestei experienţe de o zi am învăţat să apreciem mai mult lucrurile bune din jurul nostru şi libertatea pe care o avem. Mă bucur că am avut ocazia să pot participa la J.S.D”, spune eleva Flonta Ioana, din clasa a XII –a C. „Asigurările sunt foarte importante în viaţa omului. Eu cred că fiecare persoană ar trebui să se informeze despre ofertele şi poliţele de asigurare care există pe piaţă. În opinia mea, cred că firmele de asigurări reprezintă un canal alternativ de distribuţie care se adresează clienţilor care preferă să economisească. Asigurările pot fi de mai multe feluri, dar toate te vor ajuta atunci când ai nevoie. Compania de asigurare îţi poate fi chiar un prieten pentru că beneficiezi de confort şi economii, ai multe varietăţi de plată şi nu trebuie să te gândeşti cât ai de plată sau când îţi expiră poliţa de asigurare pentru că ei te vor informa la timp”, declară eleva Duga Loredana, din clasa a XI –a B”. Am fost la un Salon de înfrumusețare, unde am învățat noi trucuri de îngrijire personală și am luat parte la activitățile desfășurate acolo. Mi-a făcut plăcere să iau parte la această nouă experiență, deoarece vizează un domeniu care mă interesează, însă nu pentru a face o carieră din asta; m-am gândit la acest job doar ca la unul suplimentar pe care aș putea să-l desfășor în timpul liber”, spune eleva Ilea Florinella, clasa a XI-a A. „Le mulţumesc profesorilor coordonatori şi reprezentanţilor de firme pentru interesul acordat elevilor. Această activitate ne oferă posibilitatea de a ne gândi corect la meseria pe care vrem să o avem. Nimic nu este greu dacă faci cu plăcere” , declară eleva Popa Mirela, clasa a XII –a C. „Am participat la acest proiect pentru că iî opinia mea, e important ca în afara pregătirii teoretice, viitorii angajaţi să aibă o idee asupra laturii practice a unui job. Ei trebuie să facă pasul spre o carieră în mod responsabil şi având cât mai multe date preliminare”, Robert Paltin – Director Marketing TGIE-voluntar. Conducerea şcolii: dir. Ruben Filimon, dir. adj. Bacoş Mihai, dir. adj. Ardelean Simona mulţumeşte tuturor elevilor, agenţilor economici şi profesorilor pentru interesul manifestat faţă de organizarea şi desfăşurarea acestei activităţi!Junior Achievement România, organizaţie nonprofit, a fost fondată în anul 1993 şi este partea Junior Achievement Worldwide, USA şi a Junior Achievement-Young Enterprise, Europe. JA este cea mai mare şi cea mai dinamică organizaţie internaţională de educaţie economică şi antreprenorială. În România, programele JA de tip learning by doing sunt urmate anual de peste 150.000 de elevi din 1.000 de instituţii de învăţământ şi se desfăşoară local în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, instituţiile de învăţământ şi comunitatea de afaceri. Activitatea de shadowing se încheie cu o ceremonie la care participă elevii şi reprezentanţii companiilor şi instituţiilor participante în Job Shadow Day 2013, care se va derula în Sala festivă a Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea, în data de 19.04.2013, ora 12:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!