Nici că se putea o perioadă mai bună pentru târgul de la Arena Antonio Alexe decât cea de acum. Desfăşurată în perioada 3 – 7 decembrie, expoziţia cu vânzare de îmbrăcăminte şi încălţăminte Cavi Expo-Fahion oferă celor interesaţi cadouri diverse de Moş Nicolae. Femeile, ca de obicei, sunt privilegiate, dar nu sunt uitaţi nici copiii şi bărbaţii.
Preţ de producător
Dintre lucurile deosebite de la târg ies în evidenţă iile din in aduse de o firmă producătoare din Braşov. Preţul acestora este cuprins între 80 şi 90 de lei. Gecile din piele au preţuri de la 350 de lei în sus.
Cine nu are idee de cadou sau cine doreşte sfaturi pentru un compleu, le primeşte de la Laura Puşcaşu din Bucureşti. Cu mult gust, aceasta potriveşte compleul potrivit format din pulover, vestă şi fular pentru cei interesaţi. Pe deasupra le oferă şi mănuşi din piele la 35 de lei sau din BBC la 25 de lei.
Paltoanele din lână pentru femei costă 220 de lei, iar puloverele 50 – 65 de lei. Rochiile de gală costă 100 – 150 de lei. Încă se mai poartă căciulile din Astrahan ca pe vremea bunicilor. „Moda aceasta nu piere şi nu va pieri niciodată. Face parte din tradiţia noastră românească”, spune un producător bătrân din Arad. Căciulile din piele au preţuri pornind de la 30 de lei.
Încălţămintea este un sector destul de bogat din cadrul expoziţiei cu vânzare. Producătorii consacraţi din nordul Modovei sunt prezenţi la fiecare ediţie, Oradea fiind pentru ei un reper pozitiv. Preţul ghetelor pentru bărbaţi şi femei porneşte de la 140 de lei. Copiii care n-au ghetuţe noi pentru a le pune la geam de Moş Nicolae, pot să-i roage pe părinţi să le cumpere din târg. Preţurile pornesc de la 150 de lei. Papucii de casă Cocolino se vând cu 10 lei, iar botoşeii cu 15 lei. Colanţii groşi româneşti costă 25 de lei, iar treningurile italiene din material flauşat – 80 de lei. Bărbaţii pot să-şi aleagă cămăşi de calitate la preţul de 45 de lei şi papioane de diferite culori la 20 de lei.
Cine vrea un cadou mai scump, găseşte la târg haine lungi din blană întreagă de nurcă la preţul de 6.500 de lei. Cele din bucăţi costă 2.500 de lei. Şi preţurile sunt negociabile. „Orădenii au gusturi la îmbrăcăminte şi încălţăminte. Târgul de la Oradea este în primele trei din ţară după vânzările pe care le facem”, susţine un comerciant.
Majoritatea orădenilor cunosc produsele din cadrul târgului, mulţi dintre ei îşi împrospătează de aici garderoba. „Acum mi-am cumpărat o haină lungă din piele. Tot de aici am şi cojocul. Am luat şi ghete pentru mine şi pantofi pentru soţul anii trecuţi. Sunt foarte mulţumită”, a precizat Viorica Turcuţ.
Indiferent de câţi bani intenţionează orădenii să dea pe un cadou, trebuie să treacă pe expoziţia de la Arena Antonio Alexe. Mai ales că intrarea este liberă. Programul de vizitare este de miercuri până sâmbătă între orele 10:00 – 19:00, iar duminică între orele 10:00 – 16.00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!