Concret, în cele două zile, între orele 12 şi 21, copiii sunt invitaţi, într-o atmosferă veselă şi captivantă, la ateliere de creaţie şi cursuri de teatru, limbi străine, ateliere inedite, dans, bune maniere, scrimă, echitaţie, fotbal, baschet, karate, escaladă, gimnastică, gătit, programare pe calculator, hip-hop şi multe altele. Părinţii sunt aşteptaţi cu oferte de grădiniţe particulare, logoped, psiholog şi consiliere parentală.
Primii copii prezenţi la eveniment vor primi câte o surpriză din partea organizatorilor, în limita stocului disponibil. În plus, toţi participanţii vor avea posibilitatea să se înscrie într-o tombolă şi să câştige diverse premii, constând în cursuri importante pentru dezvoltarea lor. Taloanele de participare vor putea fi luate de la standurile expozantilor.
De precizat ca sâmbătă, începând cu ora 17:00, copii sunt aşteptaţi în zona food court la un atelier de gătit cu Bombonera iar duminică, între orele 13 şi 15, părinţii sunt invitaţi în sala de evenimente a centrului comercial la workshop-ul „Cum să creşti un copil fericit”, susţinut de psihologul Maria Blaga.
Intrarea este liberă pentru toată lumea, vă aşteptăm cu drag!
Sâmbătă , 17 Septembrie:
15:45 Gimnastică aerobică
16:00 Scenetă teatru
16:20 Dans
16:45 Baschet
17:30 Programare pentru copii – IT
Duminică, 18 Septembrie
14:00 Baschet
16:00 Scenetă teatru
16:20 Programare pentru copii – IT
17:00 Limba engleză
17:30 Hip-Hop
18:00 Gătit pentru copii
Advertorial!
Citiți principiile noastre de moderare aici!